Gest fantastic al lui Gică Hagi după 1-1 la Craiova: a stat aproape 30 de minute cu fanii olteni în fața arenei. Autocarul Farului a plecat fără el
Gică Hagi a avut parte de o seară plină de evenimente, la Craiova. Echipa lui a obținut un punct, în condițiile în care a jucat o rerpiză întreagă cu un om mai puțin. Regele și-a stăpânit cu greu emoțiile, dar la final a dat dovadă că rămâne un mare campion.
Cum a trăit Gică Hagi momentele de după remiza cu Craiova. De ce a plecat autocarul fără el
Regele a fost nervos la finalul meciului, dar doar pentru câteva minute. Și-a revenit repede și a demonstrat astaimediat după fluierul final. Fostul mare internațional a fost așteptat la ieșirea de pe stadion de o mulțime de fani, în special copii, dornici să obțină o semnătură de la Hagi. Deși a avut parte de o partidă plină de emoții, Regele nu s-a grăbit, dimpotrivă. A stat peste 20 de minute ca să se asigure că toată lumea este mulțumită. Suporterii olteni l-au apreciat și chiar i-au transmis că punctul obținut în Bănie îl va face campion.
De altfel, autocarul echipei nici nu l-a mai așteptat și a plecat de la stadion, iar managerul echipei a părăsit și el incinta cu o mașină, separat.
S-a declarat fericit de remiza cu oltenii
Un punct, felicit echipa pentru cum a arătat pe teren. Am arătat că știm să suferim. Denis Alibec ne-a ajutat să ajungem aici, etapa viitoare trebuie s-o facem noi pentru el. Atât. Suntem supărați? De ce? Că suntem pe primul loc? Am muncit, am arătat că știm să și luptăm. Am avut un om în minus. Sunt fericit pentru băieți, au muncit foarte mult. Mai sunt două etape, vom vedea. Nu știu de absențe, vom vedea cine revine.
Am condus cât am fost 11 la 11. Am pasat, am jucat. Restul, cu un om în minus, n-am ce să discut. Sunt la cald, după meci. Sunt pe primul loc, nu sunt supărat, sunt fericit. Poate alții sunt supărați că am făcut egal. Am întâlnit o echipă foarte bună, care a avut 100 de ocazii. Penalty-ul Craiovei nu cred că a fost, atât cât mă pricep eu. Koljic a atins mingea și a căzut. Poate mă înșel eu. Și eu am jucat fotbal, pot să-mi spun impresia. Văd că toată lumea poate să vorbească. Unii se lasă, țipă. Ăsta e penalty? Dacă ăsta e penalty, atunci poate orice să fie penalty.
Ne pregătim să vină victoria la Constanța etapa viitoare și cred că o să vină. Există o presiune, tensiune, de toate. Sunt meciuri frumoase, ne plac tuturor. A fost un meci foarte bun, cu intensitate, cu ritm, cu jucători valoroși. Eu sunt pe primul loc, nu mă interesează ce se întâmplă în FCSB – CFR. Eu vreau să câștig la Constanța etapa viitoare” a spus Hagi la Digisport.