Georgina Rodriguez nu mai ține de loc cont de codul vestimentar din Arabia Saudită și îl pune în situații tot mai delicate pe Cristiano Ronaldo. Logodnica fotbalistului a apărut într-o ținută sexy la ultimul meci, iar jurnaliștii europeni susțin că dacă nu s-ar fi bucurat de un statut special ar fi fost amendată și ar fi avut probleme serioase cu autoritățile. Șeicii nu sunt însă deloc mulțumiți.
Georgina Rodriguez se simte excelent în Arabia Saudită, iar contractul de o jumătate miliard de dolari, semnat de iubitul său cu Al Nassr, o ține la adăpost chiar și de regulile stricte din această țară. Nu ține cont nici de ce spune Cristiano Ronaldo, care i-a interzis să mai posteze fotografii cu cumpărăturile de lux și care i-a transmis că ar fi bine să respecte codul vestimentar, mai cu seamă că și șeicii au început să murmure.
Frumoasa brunetă nu a ținut cont de aceste solicitări asta nici la duelul în care Al Nassr s-a impus cu 1-0 în duelul cu Al Ettifaq din Cupa Regelui. Georgina a îmbrăcat pantaloni scurți, o bluză neagră, mulată, care i-a pus în valoare bustul și o pereche de cizme care nu îi acoperea genunchii. Iar pozele au ajuns pe rețelele sociale.
Georgina Rodriguez ar fi trebuit să țină cont de o listă întreagă de lucruri care în Arabia Saudită sunt interzise, mai ales pentru femei. Marca i-a făcut „instructajul” încă din iarnă de când Ronaldo a semnat contractul. Jurnaliștii spanioli au avertizat-o că trebuie să poarte abaya în public, o ținută, de obicei de culoare închisă, care acoperă corpul din cap până în picioare și să se îmbrace cu modestie „modestie și bun gust”. Cu alte cuvinte, să nu mai lase nimic la vedere, fără haine strâmte și scurte. Ori Georgina îmbracă foarte des haine decoltate și își pune foarte des și bijuterii scumpe.
Cristiano Ronaldo are mari probleme cu fiscul din Spania, o autoritate cu care are mari bătăi de cap și Shakira. El Confidencial scrie că starul portughez și-a deschis mai multe clinici de implant de păr. Fotbalistul ar fi avut o strategie prin care a mascat intervențiile pur estetice și a spus că este vorba de intervenții cauzate de alopecie. Este vorba de sute de clienți din perioada 2019-2021, iar fotbalistul nu ar fi plătit în acest fel TVA la adevărata valoare.
Sursa FOTO: Instagram