Noi detalii din trecutul misterios al Georginei Rodriguez ies la suprafață, la doar câteva zile de când s-a aflat că starul portughez Cristiano Ronaldo are probleme în cuplu. Modelul argentinian a vorbit întotdeauna despre începuturile sale, dar a evitat să discute despre foștii parteneri.
Georgina Rodriguez (29 de ani), jumătatea lui Cristiano Ronaldo, nu a avut o viață ușoară. Bruneta de scaldă în lux în Arabia Saudită, dar a avut multe de îndurat până să ajungă la nivelul la care este astăzi.
Înainte să îl cunoască pe Cristiano Ronaldo, fotomodelul argentinian era vânzătoare. Cei doi s-au cunoscut în magazinul de lux în care aceasta lucra când atacantul portughez juca la Real Madrid. Tânăra era plătită cu 15 euro pe oră. Acolo, ea vindea genți acolo, dar acum a ajuns să le colecționeze, după cum a spus chiar ea într-un interviu acordat pentru presa străină.
Mutarea mea la Madrid a fost oribilă. Căutam un apartament ieftin, care să coste maximum 300 de euro pe lună. Am ajuns într-unul care fusese cameră de depozitare. Iarna era foarte frig, iar vara era foarte cald. Viața mea s-a schimbat când l-am cunoscut pe Cristiano Ronaldo.
Înainte, vindeam genți într-un magazin pe strada Serrano, acum le colecționez.”, a punctat Georgina, potrivit The Sun.
Nici foștii iubiți ai brunetei nu se ridică la nivelul lui Cristiano Ronaldo. Jurnaliștii străini au aflat cine este bărbatul care a ajutat-o cu bani pe iubita lui Cristiano Ronaldo înainte ca ea să se stabilească la Madrid.
Cei de la Mundo Deportivo susțin că, înainte de a-l cunoaște pe Cristiano Ronaldo, modelul s-a aflat într-o relație cu un bărbat care avea stabilitate financiară și a ajutat-o din acest punct de vedere. Bărbatul a stat de vorbă cu presa și a dezvăluit care este suma de bani pe care obișnuia să i-o ofere lunar Georginei pentru a-și face cumpărăturile.
Javier Hernandez Pineiro a mai spus că locuia la Londra în perioada în care s-a iubit cu celebra brunetă. Prin urmare, îi plătea biletele de avion de fiecare dată când aceasta mergea să îl vadă. În plus, el îi oferea lunar modelului argentinian câte 2.000 de euro pentru cheltuielile personale.
Toată lumea știe că Georgina are o soră cu care nu este în cele mai bune relații. Ei bine, bărbatul a ajutat-o și pe Ivana. El a povestit că a plătit biletele de avion pentru cele două când au călătorit în Argentina pentru înmormânarea tatălui lor. Problema este că în acea perioadă Georgina și Ronaldo formau un cuplu.
Fostul iubit al Georginei se numește Javier Hernandez Pineiro. El este pasionat de fotografie și și-a făcut o carieră în acest domeniu.
Bărbatul a cunoscut-o pe Georgina pe vremea când erau copii. Acum nu mai păstrează legătura, dar uneori mai vorbește cu sora acesteia.
Am petrecut mult timp împreună, între 13 și 18 ani. Am fost în aceeași clasă pentru un an, iar apoi, chiar dacă am fost în clase diferite, am păstrat relația. Am avut același grup de prieteni și adevărul e că am numai lucruri bune de spus despre ei”, a spus Javi, potrivit conform sportsmanor.com.