Genoa și-a asigurat prezența în viitorul sezon al Serie A. Astfel, s-au dat cele două locuri de promovare directă. Pe lângă ei, au promovat și cei de la Frosinone.
Genoa s-a impus cu 2-1 în duelul cu Ascoli și au reușit promovarea.
Cu trei români în lot, Genoa a reușit să își asigure prezența pe prima scenă a fotbalului italian. George Pușcaș, Denis Drăguș și Radu Drăgușin sunt cei trei fotbaliști români ce vor juca în Serie A, din sezonul următor.
Alături de ei, și-a asigurat promovarea și Daniel Boloca. Mijlocașul care speră să ajungă în echipa națională a Italiei a promovat în urmă cu câteva zile.
În urma acestei promovări, George Pușcaș a fost transferat definitiv de Genoa. Italienii aveau o clauză de cumpărare definitivă a atacantului, ce s-a activat automat în urma acestei promovări. 4 milioane de euro trebuie să îi achite clubul lui Reading.
„George Pușcaș a promovat cu Genoa. Urmează să fie activată clauza. La revedere, dulce prinț!”, „Felicitări lui George Pușcaș pentru promovarea cu Genoa. Clauza obligatorie de transfer, în valoare de 4 milioane de euro, va fi activată de italieni”, au fost câteva dintre mesaje.
În acest moment, Bari și Sudtirol sunt pe loc de semifinală de baraj, în timp ce Cagliari, Parma, Palermo și Pisa sunt pe locurile de sferturi de finală. Venezia, Ascoli, Reggina și Modena păstrează încă șanse de promovare.
Genoa (3-5-2): Martinez- Bani, Vogliacco, Radu Drăgușin- Frendrup, Sturaro, Badelj, Strootman, Sabelli- Coda, Gudmundsson
Rezerve: Jagiello, Ekuban, Aramu, Hefti, Boci, Denis Drăguș, Ilsanker, Lipani, Matturro Romero, George Pușcaș, Salcedo, Semper
Antrenor: Alberto Gilardino
Ascoli (4-3-1-2): Leali- Adjapong, Bellusci, Simic, Giordano- Collocolo, Buchel, Caligara- Mendes- Forte, Gondo
Rezerve: Lungoyi, Marsura, Giovane, Dionisi, Donati, Eramo, Gnahore, Guarna, Pelazzino, Proia, Quaranta, Tavcar
Antrenor: Roberto Breda