Gavi a fost integralist în meciul câștigat de Spania cu scorul de 7-0 în fața naționalei din Costa Rica, în grupa E de la Cupa Mondială din Qatar. Mai mult, mijlocașul central de la Barcelona a și reușit să marcheze, în minutul 74, pentru 5-0, și a bifat astfel o bornă impresionantă în istoria competiției supreme din fotbal.
La 18 ani și 110 zile, Gavi a devenit al treilea cel mai tânăr marcator din istoria Cupei Mondiale de fotbal masculin. El este depășit în acest clasament doar de legendarul Pele, care a înscris la vârsta de 17 ani și 239 de zile la Cupa Mondială din 1958 contra Țării Galilor, și de mexicanul Manuel Rosas, care a marcat la 18 ani și 93 de zile, la chiar prima ediție a acestei competiții, cea din 1930, în fața Argentinei.
Astfel, Gavi este cel mai tânăr marcator la o Cupă Mondială de la Pele din 1958 până în prezent. De asemenea, tânărul mijlocaș ofensiv se poate lăuda că a devansat în acest top nume grele, precum Michael Owen și Lionel Messi.
Pele (17 ani și 239 de zile), la CM 1958, pentru Brazilia, împotriva Țării Galilor.
Manuel Rosas (18 ani și 93 de zile), la CM 1930, pentru Mexic, împotriva Argentinei.
Gavi (18 ani și 110 zile), la CM 2022, pentru Spania, împotriva celor din Costa Rica.
Michael Owen (18 ani și 190 de zile), la CM 1998, pentru Anglia, împotriva României.
Nicolae Kovacs (18 ani și 197 de zile), la CM 1930, pentru România, împotriva lui Peru.
Dmitry Sychev (18 ani și 231 de zile), la CM 2002, pentru Rusia, împotriva Belgiei.
Lionel Messi (18 ani și 357 de zile), la CM 2006, pentru Argentina, împotriva Serbiei.
Spania (4-3-3): Unai Simon- Azpilicueta, Sergio Busquets, Laporte, Jordi Alba- Gavi, Rodri, Pedri- Ferran Torres, Asensio, Olmo
Rezerve: Balde, Carvajal, Ansu Fati, Eric Garcia, Guillamon, Koke, M. Llorente, Morata, Pino, Raya, R. Sanchez, Sarabia, Soler, Pau Torres, N. Williams
Selecționer: Luis Enrique
Costa Rica (5-4-1): Keylor Navas- Martinez, Fuller Spence, Duarte, Calvo, Oviedo- Campbell, Borges, Tejeda, Bennette- Contreras
Rezerve: Aguilera, Alvarado, Chacon, Hernandez, Lopez, Matarrita, B. Ruiz, Salas, Sequeira, Torres, Vargas, Venegas, Waston, Wilson, Zamora
Selecționer: Luis Suarez
După această lecție de fotbal, Spania a preluat șefia grupei E de la Cupa Mondială din Qatar. Ibericii sunt la egalitate de puncte cu Japonia după prima etapă, dar au un golaveraj net superior. Niponii au produs surpriza și au învins Germania cu scorul de 2-1.