Mihai Pintilii și Lucian Burchel sunt implicați în probabil cel mai important scandal apăut, în acest an, în fotbalul românesc. Totul a plecat de la o posibilă suspendare a fostului mijlocaș, pentru că ar fi condus antrenamentele echipei în cantonamentul din Turcia.
Lumea antrenorilor din Superligă s-a împărțit în două: cei ce sunt de partea lui Mihai Pintilii și cei ce susțin că este nevoie de licență pentru a putea antrena o echipă profesionistă de fotbal.
Din a doua categorie face parte Ionel Ganea, cel care spune că a antrena fără licență e ca și cum ai conduce fără permis. Acesta îl invită pe Mihai Pintilii să respecte legea, sau măcar să tacă din gură, deoarece nu este primul om aflat în situația asta.
”Și eu am jucat fotbal, și eu am fost la națională… El (n.r. Mihai Pintilii) trebuie să înțeleagă să lase ciocul mic. Bun, ok, să stea acolo și să facă ce crede el de cuviință, dar, bă, Pintilii, dacă asta este legea, trebuie să o respecți!
Măcar să tacă din gură! Au mai fost oameni în situația lui, dar au tăcut din gură. Nu au răspuns nimănui. Păi, ce, el crede că e Einstein și restul sunt papagali sau ce?
El n-are studii. O luăm fără studii. Ar trebui să-i dea un salariu minim pe economie. El să tacă din gură și să meargă pe burtă ca peștele.
E ca și cum ai conduce fără permis. Ai mașină și vrei să conduci, dar nu ai permis. Cam așa și aici.
Tot respectul, ai jucat, ai fost fotbalist. Dar, dacă astea sunt legile, trebuie să le respecți. Dar voi vedeți că statul român stă și doarme?”, a spus Ionel Ganea, citat de As.ro.
Antrenroul de la FCSB, Mihai Pintiii, a avut un discurs dur la adresa lui Lucian Burchel, șeful școlii de antrenori a FRF, despre care spune că vrea să își facă un nume pe spatele lui.
”Vrei să-ți zic părerea mea? Nicăieri nu se va ajunge. Vrei să-ți mai zic ceva? Nimic nu mai zic. (n.r. – dacă a discutat cineva de la FRF cu el) Nu există așa ceva, dar au fost alții mai mari decât mine și nu s-a discutat. Îi las în pace, îmi văd de drumul meu, sunt înscris la Școala de Antrenori.
O să am o discuție cu Burchel când o să merg la cursuri. Atât. Ce să discut cu el? Nu am o prietenie cu el. Dacă își face un nume pe numele meu. De trei săptămâni vorbește doar de Pintilii. Mă bucur că sunt băgat în seamă și că pot să fac să audă și oamenii de el. Asta înseamnă că n-am fost un prost, un fraier și asta mă bucură.
Doamne Ajută să-mi dea suspendare trei luni, trei ani! Nu am nicio problemă. Nu știu pentru ce să mă suspende. Pentru o poză? Habar n-am. Pentru că m-am ridicat cu tabela de schimbare? Că sunt delegat în acte. Toți se mai ridică de pe bancă. Suntem legați de scaun? Chiar îl rog să mă suspende cât mai mult, să fie el liniștit.
Nu mă simt vânat. Nu am ce să vorbesc cu oameni care vor doar răul. Dacă voia să facă ceva bine, ne ajuta. Am jucat 50 de meciuri pentru echipa națională, mi-am rupt piciorul pentru echipa națională, măcar bun-simț să ai!”, a declarat Mihai Pintilii, la finalul meciului cu FC Hermannstadt