Prezent la sărbătorirea a 100 de ani de existenţă a Rapidului, Ionel Ganea nu s-a arătat foarte încrezător în şansele alb-vişiniilor de a cuceri titlul în noul sezon. Fostul atacant giuleştean deplânge absenţa alb-vişiniilor din cupelel europene şi afirmă că lotul actual este mult sub cel care aducea titlul Rapidului, în 1999.
„Ganezul” crede că ultimul sezon a fost unul ratat pentru gruparea de sub Podul Grant, iar reconstrucţia echipei trebuie să înceteze cât mai curând.
Mă simt bucuros pentru că, atunci când am jucat la Rapid, am reușit, împreună cu foștii colegi, să câștigăm campionatul. Acum mi se pare mult mai slab Rapidul decât cel de pe vremea mea. Ei de doi ani se tot formează. Un an de zile ajungea. E păcat pentru acest club și pentru suflarea giuleșteană că nu joacă în cupele europene”, a declarat Ganea, pentru Digi Sport.
Fostul international tricolor a vorbit, de asemenea, în termeni negativi despre prestaţia naţionalei Under 21 de la Campionatul European din această vară şi a cerut FRF să îl demită de urgenţă pe Emil Săndoi.
Ganea spune că Săndoi avea la dispoziţie un lot valoros, iar selecţionerul este singurul responsabil pentru înfrângerile suferite în faţa Spaniei şi a Ucrainei.
Despre tineret, foarte dureros, am jucat acasă și e păcat că nu am reușit să marcăm niciun gol. E foarte dureros. Eu zic că lotul este destul de bun. Doar antrenorul poate spune ce se întâmplă la echipă. 100% antrenorul e responsabil. Nu înțeleg de nu se oferă șanse altor antrenori la naționalele de tineret”, a fost mesajul lui Ganea pentru preşedintele Răzvan Burleanu şi ceilalţi şefi de la Casa Fotbalului.
„Ganezul” afirmă că nu ar spune nu unei oferte venite din partea Federaţiei de a prelua conducerea băncii tehnice a naţionalei Under 21, dar e de părere că alţi antrenori tineri sunt în graţiile FRF.
Nu știu dacă sunt în grațiile Federației, sunt alți antrenori care ar fi interesați, care au jucat și ei pe la echipele naționale”, a explicat Ganea.
Ganea a jucat pentru Rapid, în perioada ianuarie-iulie 1999. A revenit în Giuleşti în 2007, când a evoluat pentru alte şase luni în alb şi vişiniu.