Galerie foto de infarct cu Jaqueline Cristian. Cum s-a pozat finalista turneului de la Linz
Jaqueline Cristian a avut un sezon foarte bun, reușind intrarea în premieră între primele o sută de jucătoare ale lumii. Ea a fost extrem de aproape să câștige turneul de tenis de la Linz. Românca a cedat la limită prima finală a carierei, fiind învinsă greu de Alison Riske (31 de ani, 73 WTA). Are încredere însă în ea și speră să calce pe urmele sportivei cu origini românești, Emma Răducanu.
Jaqueline Cristian, pe urmele Emmei Răducanu
Jaqueline Cristian a reușit să fie mult mai constantă anul acesta. Jucătoarea română de tenis a produs în mod constant rezultate bune. A început cu sfertul de finală de la St. Petersburg, unde a venit din calificări și a învins-o pe Jelena Ostapenko, și a continuat cu alte rezultate solide în partea a doua a anului, incluzând sferturile de la Palermo și Cluj sau prima semifinală a carierei într-un turneu WTA, la Nur-Sultan. Ea a fost aproape să câștige și turneul de la Linz. Jucătoarea a cedat, însă, în fața adversarei.
Evident că au existat și eșecuri. Este vorba despre două eliminări în ultimul tur de calificări al unor Slamuri (la RG și US Open), dar Jaqueline a spus mereu că învață mult din aceste episoade. În plus, colaborarea cu noul ei antrenor, Thomas Drouet, a fost de bun augur, iar sportiva îl creditează pe acesta pentru schimbarea ei de mindset.
”Sunt sexy, dar nu o fac intenționat!”
La turneul de la Cluj-Napoca, Jaquline a primit porecla Contesa Dracula pentru că a intrat în sală îmbrăcată cu o pelerină asemănătoare celei purtate de contele Dracula. Tânăra și-a impresionat fanii și cu pozele de pe Instagram. În ultima vreme, ea pozează din ce în ce mai sexy.
Oricărei fete îi place să audă chestia asta și te bucură. Dar, pe teren îmi văd de dreapta, de rever și pe urmă de restul. Că sunt sexy nu o fac intenționat!”, a glumit ea.
Românca aspiră la un titlu de Grand Slam
Jaqueline Cristian a urcat 26 de locuri în clasament. La momentul actual, ea ocupă locul 71 în clasamentul mondial al tenisului feminin. Cu acest clasament, tânăra de 23 de ani va intra direct pe tabloul principal de la Australian Open.
Tânăra sportivă are mare încredere în forțele proprii și speră să pună mâna pe un titlul de Grand Slam.
De ce nu, să surprind lumea cu un Grand Slam, ca Emma Răducanu. Banuiesc că dacă ea a putut și noi putem. Şi eu pot, și celeleate fete, de ce nu? De ce să nu crezi?”, a spus Jaqueline pentru Antena Sport.
Nu ar fi prima dată când Jaqueline ajunge la Australian Open. Ea a evoluat și anul trecut la Australian Open și French Open, dar nu a prins turul 3 al calificărilor. A mai avut tentative și în 2018, la Wimbledon și US Open, dar a pierdut, de fiecare dată, în primul meci.