Galeria Rapidului, stăpână pe stadionul CFR-ului. Fanii au păcălit forțele de ordine din Gruia. Câți aveau voie și câți giuleșteni au fost, de fapt, în tribune

Octavian Vasilescu 20.02.2022, 22:01

Rapid a pierdut dramatic meciul cu CFR Cluj, scor 1-2, dar galeria giuleștenilor a fost la înălțime.

Peluza Nord i-a împins de la spate pe elevii lui Mihai Iosif, care au fost învinși după golul marcat de Ciprian Deac în minutul 85. Rapidiștii au primit doar 500 de bilete pentru meciul cu CFR Cluj, dar au fost prezenți în număr mult mai mare pe stadion.

Galeria Rapidului, stăpână pe stadionul CFR-ului

În prima repriză au pătruns 800 de suporteri rapidiști în sectorul oaspeților, iar alți 100 de fani au rămas în afara stadionului. Forțele de ordine și-au dat seama destul de târziu că rapidiștii au pătruns în număr mult mai mare decât ar fi trebuit, astfel că i-au blocat pe ultimii 100 de suporteri în afara stadionului.

În semn de solidaritate, cei 800 de suporteri prezenți pe stadion au vrut să părăsească stadionul la pauză. Din informațiile Playsport, forțele de ordine au cedat după o serie de negocieri cu galeria Rapidului, iar cei 100 de fani aflați în afara stadionului au fost lăsați să intre. Aceștia au intrat într-un sector aflat în zona gazdelor, lipit de galeria Rapidului. Puteți vedea imaginile în galeria foto de mai sus.

CFR Cluj – Rapid 2-1. Deac a dat lovitura pe final

CFR Cluj a învins Rapid București, scor 2-1, în runda cu numărul 27 a Ligii 1.

Ciprian Deac a dat lovitura în minutul 84, iar CFR Cluj se desprinde din nou la opt puncte în fruntea clasamentului. FCSB s-a încurcat în această rundă pe terenul lui CS Mioveni, scor 1-1.

Rapid își poate lua rămas bun de la play-off după acest eșec dramatic. Giuleștenii se află la șase puncte de Farul Constanța, care va înfrunta FC Argeș în această etapă.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622