Gâlcă recunoaște negocierile cu două cluburi din România. E gata să revină oricând, dar pune o condiție clară

Cosmin Olteanu 22.11.2023, 18:42
Gâlcă recunoaște negocierile cu două cluburi din România. E gata să revină oricând, dar pune o condiție clară

Gâlcă recunoaște negocierile cu două cluburi din România.

În prezent, Costel Gâlcă este antrenorul celor de la Radomiak Radom, locul opt în prima ligă din Polonia.

Gâlcă recunoaște negocierile cu două cluburi din România

Costel Gâlcă susține că, în sezonul trecut, a fost ofertat de două echipe din primul eșalon românesc, UTA Arad și FC Argeș, însă nu a ajuns la nicio înțelegere. Totodată, antrenorul, în vârstă de 51 de ani, spune că nu ar refuza să revină în fotbalul din țara natală, dacă ar fi vorba de un proiect stabil.

„Am vorbit și cu UTA Arad, la un moment dat, și cu FC Argeș, și nu a fost să fie. Când o fi momentul adecvat și o să fiu convins de ceea ce mi se spune, atunci o să revin în fotbalul românesc cu plăcere.

(n.r. deci nu excludeți revenirea în fotbalul românesc?) Nu, nu, doar să fie ceva stabil, pentru că știm ce se întâmplă în fotbalul românesc”, a declarat Costel Gâlcă, pentru iamsport.ro.

În România, Costel Gâlcă a cucerit titlul de campion, Cupa României și Cupa Ligii, toate la „cârma” FCSB-ului, în sezonul 2014/2015.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622