Gabriela Ruse demonstrează că se află în cea mai bună perioada a carierei sale. După finala de la Palermo, jucătoarea de tenis din România ocupă cel mai bun loc în clasamentul WTA din carieră. Ar putea urma un alt pas uriaș chiar în scurt timp.
Gabriela Ruse (23 de ani, 137 WTA) s-a impus, sâmbătă, în fața sportivei din Franța, Ocean Dodin (24 de ani, 120 WTA), scor 6-7 (5), 7-6 (0), 6-1, în faza semifinalei turneului WTA de la Palermo! În finală românca a cedat în fața americancei Danielle Collins (scor 4-6, 2-6).Cu toate acestea sportiva are multe motive de mândrie, reușind 13 victorii consecutive și două finala la rând (Hamburg și Palermo).
Astfel, Gabriela Elena Ruse a urcat 32 de poziții în clasamentul WTA. Locul 105 este cea mai bună poziție pe care a avut-o până acum în carieră. Dacă lucrurile merg bine, ea ar urma să intre în Top 100 jucătoare de tenis din lume și să obțină calificarea directă pe tabloul de la US Open.
Drama prin care a trecut Gabriela Ruse, campioana turneului WTA de la Hamburg. Turneul din Germania este primul din cariera jucătoarei de 23 de ani. Ea a învins-o în finală pe nemțoaica Andrea Petkovic cu scorul de 7-6, 6-4.
Gabriela Ruse a fost copleșită de emoții la interviul de după meci. Ea a ținut să îi mulțumească antrenorului său pentru tot ajutorul și a avut cuvinte extrem de frumoase la adresa adversarei sale.
Nu e ușor să lucreze cu mine, sunt o jucătoare atât de nebună, îi mulțumesc antrenorului meu. Vreau să le mulțumesc și suporterilor români. A însemnat foarte mult pentru mine că m-ați susținut. Sunt foarte fericită, m-am simțit foarte bine încă din prima zi la Hamburg. Am câștigat, așa că sunt foarte fericită de abia îmi găsesc cuvintele.
Vreau să o felicit pe Andrea, a fost o plăcere pentru mine să joc contra ei în finală. Am urmărit multe meciuri ale ei la televizor, când eram mică. Iar acum să joc cu ea, e o experiență deosebită”, a spus sportiva din România la finalul meciului.
Performanța Gabrielei Ruse de la Hamburg este cu atât mai lăudabilă cu cât jucătoarea a trecut prin momente destul de grele în ultimul an. Ea a dezvăluit că s-a gândit destul de serios să se retragă din activitate din cauza accidentărilor repetate și a altor probleme personale. Cu toate acestea, Ruse a explicat că faptul că a jucat pentru România la Fed Cup i-a dat energia și moralul necesare pentru a continua.
A fost ceva incredibil pentru mine, nu mă aşteptam să vină acest rezultat chiar în acest moment. Sunt foarte fericită, îmi trebuiesc câteva zile ca să realizez ce s-a întâmplat. Nu mă aşteptam, pentru că nu mi s-au legat foarte multe victorii în ultima perioadă şi am venit după o lungă perioadă de accidentări, probleme personale.
Chiar a venit într-un moment în care nu mă aşteptam şi mă gândeam serios să fac altceva. Dacă nu ai continuitate în tenis, este foarte greu să ajungi la rezultatele dorite şi e greu din accidentare în accidentare, chiar nu a fost simplu deloc.
Am jucat meciul de la Fed Cup care m-a motivat şi mi-a dat un boost de energie şi de încredere. Îmi pierdusem încrederea şi dorinţa de câştig. Acum toată lumea se aşteaptă de la mine să câştig la fiecare turneu şi să urc în fiecare săptămână, dar nu este simplu absolut deloc”, a spus Gabriela Ruse potrivit Telekom Sport.