Zilele trecute, Playsport a publicat un material exclusiv bazat pe dezvăluirile avocatului istraelian Eitan Stoler, cel care l-a scăpat pe Gabi Tamaș de închisoare când cu incidentul din Israel, petrecut pe vremea în care românul juca la Hapoel Haifa. Materialul pornea ca o acuză la adresa lui Tamași și, initial, trebuie să mărturisesc că m-am alarmat. „Ce năzdrăvănii o mai fi făcut al nostru?! Iar vreun șpriț, viteză nelegală, s-a bătut cu cineva?„ m-am întrebat cu toate fantomele trecutului bulucite în gînduri.
Numai că, povestea avocatului părea să pornească acuzator, iar pe parcurs îl cauționa punct cu punct pe Tamaș. Aflăm că jucătorul nu i-a plătit onorariul de aproximativ 15.000 de euro avocatului, care și-a recuperat banii de la club. Club care nu l-a mai plătit pe jucător. Tot Eitan Stoler povestește că l-a impresionat suferința lui Tamaș în zilele de arest și că ține la jucător ca la un frate. Tot de la avocatul israelian aflăm că Gabi e cel mai bun apărător din istoria lui Hapoel și că, pe timpul arestului, fanii au organizat o mișcare de susținere fără precedent pentru fotbalistul român, pichetând tribunalul și scandând numele lui Tamaș!
Ce aș reține e că, în sfârșit, cineva îl tratează cu omenie pe Gabi Tamaș. OK!, fotbalist consacrat ca un trouble maker, în care s-a lovit cu voluptate, de câte ori a greșit. Să fim naivi să credem că, loviturile plasate de patroni de club, de manager, de antrenori și mai cu seamă de jurnaliști, l-au corectat pe Gabi? Noi, ceilalți fiind, evident, perfecți. Morali și fără de greșală!
A trebuit să vină un avocat din nordul Israelului care să ne arate cum poate fi tratat un zbanghiu consacrat, așa cum e Gabi Tamaș. Nu cumva, dacă toți cei care l-au lovit pe Tamaș de-a lungul timpului, ar fi găsit înțelepciunea să-l corijeze, nu ar mai fi existat un etern caz Tamaș?!
Hai să vă dau un exemplu: Ioan Andone: nu i-a răspuns cu brutalitate lui Gabi de câte ori a greșit. Când a avut Tamaș cea mai bună perioadă din carieră? La Dinamo, cu Ioan Andone! Pe cine sună Gabi ca pe un părinte atunci cînd îi este greu? Ați ghicit, pe Andone!