Retras din activitate cu aproape jumătate de an în urmă, Gabi Tamaș a decis să revină în fotbal, dar într-o altă postură. Anunțul oficial a fost deja făcut.
Echipa care a reușit să-l convingă nu a operat schimbări doar la nivelul conducerii. Pregătirea tehnică va fi asigurată de un nou staff.
Concret, Tamaș a acceptat propunerea Concordiei Chiajna de a prelua funcția de manager sportiv, revenind astfel la ultima sa echipă din cariera de fotbalist profesionist.
De asemenea, tandemul Ilie Poenaru – Marin Dună a fost instalat în locul lui Erik Lincar, care a plecat la începutul acestei luni, pe fondul rezultatelor slabe. Ilfovenii aveau ambiții de promovare, dar au ajuns pe poziția a 14-a în clasamentul eșalonului secund, cu doar 22 de puncte în 18 etape.
Prin urmare, obiectivul pentru ultima parte a stagiunii va fi evitarea retrogradării. „Da, și Tamaș, și Poenaru au semnat, dar n-aș vrea să mai spun nimic. Prin ce am trecut în acest sezon nu i-aș dori nimănui. Am negociat foarte bine și ne-am înțeles ușor. Contractele sunt până la finalul actualului sezon, iar dacă suntem ok cu toții, vom continua împreună”, a declarat președintele Cristian Tănase pentru Digi Sport.
Timp de 27 de etape, până la sfârșitul lunii ianuarie, Ilie Poenaru a pregătit-o pe FC Voluntari, 8 victorii, 9 rezultate de egalitate și 10 înfrângeri. I-a fost fatală umilința cu CFR Cluj, scor 1-4.
Pus pe liber, tehnicianul s-a lansat într-o adevărată tiradă la adresa foștilor elevi, exprimându-și convingerea că aceștia ar fi trebuit să plătească pentru greșelile comise. Principala țintă? Nicolae Carnat.
„Dacă analizăm meciul cu CFR Cluj, până în minutul 63 ne-am bătut de la egal la egal cu o echipă care se bate la campionat. Totul s-a schimbat când a apărut… Mi-e să nu spun vreo prostie! Dar uitați-vă ce prostie face… O greșeală la care nu aștepta nimeni, făcută de Nicu Carnat.
Noi suntem la mâna jucătorilor și-au fost multe momente de acest gen în campionat. Mi-aduc acum aminte de o declarație făcută de Ilie Dumitrescu, Mister. Când s-au demis foarte mulți antrenori într-o perioadă scurtă de timp, el a spus că ar trebui să mai fie dați afară și jucătorii. Nu doar noi. Ar trebui să mai dăm credit și antrenorului, să-i asigurăm și lui o liniște. Dar la noi nu există niciun timp, nicio răbdare. Totul e pe repede înainte”, a spus Poenaru, potrivit gsp.ro.