Furtună la Rapid? Dan Șucu: „A spus Victor asta? O să bem un pahar de vin să-mi zică și mie”. Ce spune despre plecările lui Angelescu și Niculae din club

19 04. 2023, 20:36
Furtună la Rapid? Dan Șucu: "A spus Victor asta? O să bem un pahar de vin să-mi zică și mie". Ce spune despre plecările lui Angelescu și Niculae din club

Acționarul Rapidului, Dan Șucu, a comentat pe marginea situației tensionate din Giulești. După 6 meciuri fără victorie, galeria i-a cerut demisia lui Adrian Mutu și s-a vorbit chiar și de plecarea președintelui Daniel Niculae.

Dan Șucu neagă plecările lui Mutu sau Niculae. „Pentru mine este un antrenor foarte bun”

Finanțatorul Rapidului neagă varianta plecării lui Adrian Mutu de la echipă și crede că acesta poate să îndrepte situația de la echipă.

Eu cred că este un antrenor foarte bun și nu am multe să îi reproșez. Din punctul meu de vedere, rezultatele sunt mulțumitoare în raport cu investițiile și resursele avute la dispoziție. Este adevărat, am fi vrut să ne batem pentru o cupă europeană, nu sunt total mulțumit, dar cred că drumul nostru va fi doar în sus. La meciul cu FCSb vreau să văd atitudinea de la meciul cu Farul, a declarat omul de afaceri, la Digisport

Nici președintele Niculae nu are motive să se simtă amenințat, mai ales că celălalt acționar al echipei, Victori Angelescu, i-a acordat încredere totală.

A zis Victor Angelescu că pleacă și el, dacă pleacă Nico? Bun, mie nu mi-a spus asta. Bine, o să bem un pahar de vin și mai discutăm, mai vedem ce este de făcut. Eu consider că Nico este un adevărat fanatic, este un om foarte dedicat, care știe foarte bine fenomenul fotbalistic. Este și un om foarte cinstit, mie îmi place mult de el, vreau să îl țin lângă mine. Am vorbit cu el despre ce se întâmplă, dar nu știu să vă dau un motiv. Nu pot să zic de ce am ratat, de exemplu, 3 penalti-uri la rând, a mărturisit omul de afaceri.

„Anul viitor creștem bugetul cu 50 la sută”

În schimb, o parte din fotbaliștii care au dezamăgit în aceste meciuri nu se vor mai regăsi la startul sezonului viitor. Șucu s-a delcarat dezamăgit de prestația arătată la meciurile cu Sepsi sau Craiova.

Recunosc, mă surprind aceste rezultate proaste, mai ales că este o perioadă în care se fac ultimile evaluări la nivel de lot, de ceea ce avem de făcut pentru perioada următoare. Mă așteptam ca jucătorii să arate că pot continua la Rapid, mai ales că unora li se termină contractul.

Nu sunt de acord că toți fotbaliștii aduși nu au confirmat. Totuși, cu acești jucători am ajuns aici, dar acum trecem printr-o perioadă ceva mai proastă. Dar este clar că vor pleca unii și trebuie să aducem jucători mai valoroși, cu salarii mai mari. Asta este situația, anul acesta s-a mărit bugetul cu 50 la sută, iar în campionatul viitor va urma o altă mărire tot cu 50 la sută.

Suporterii sunt alături de noi, mereu vorbim cu ei, sunt partenerii noștri. Când merg la birouri ei sunt prezenți acolo, suntem într-un dialog constant, a explicat milionarul