FRF a aprobat. Cum se va numi de acum înainte clubul lui Adrian Mititelu
FRF şi-a dat girul pentru noua denumire a formaţiei patronate de Adrian Mititelu. Potrivit unei hotărâri adoptate de Comitetul de Urgenţă al Federaţiei, clubul oltean va activa de acum înainte sub titulatura de FCU 1948 Craiova Fotbal Club S.A.
Înainte ca numele clubului să fie schimbat, trupa lui Mititelu era înscrisă în actele de la FRF sub denumirea de U Craiova 1948 SA. Mititelu a fost nevoit să apeleze la o rebrand-uire fortaţă, după ce a pierdut în istanţă orice drept de a se mai asocia cu palmaresul şu numele Universităţii Craiova.
Mititelu s-a afişat cu noua siglă
În ultima etapă a Superligii, în care alb-albaştrii au trecut en-fanfare, scor 4-0, de campioana Farul Constanţa, Adrian Mititelu şi-a făcut apariţia, la loja oficială de pe stadionul „Ion Oblemenco”, într-un tricou pe care era inserată noua siglă a formaţiei sale.
Chiar dacă nu s-a făcut încă un anunţ oficial cu privire la stema echipei, Mititelu senior s-a afişat cu un tricou şi cu o şapcă pe care apăreau cele trei iniţiale ale Craiovei, FCU. Comentatorii de la Prima Sport ai partidei FCU Craiova – Farul, Cosmin Băleanu şi Costi Moisescu, l-au luat peste picior pe patronul oltenilor şi au glumit că acesta ar fi omul care s-ar afla în spatele noului desing.
Ar fi fost mai bine dacă ar fi apelat la o agenţie de creaţie”, a reacţionat unul dintre comentatori. „Ce farmec ar mai fi fost dacă nu faci tu totul cu pixul pe hârtie?”, a replicat, cu umor, celălalt prezentator.
Jucătorii cer un antrenor
La flash-interviul acordat la finalul victoriei cu gruparea lui Gică Hagi, căpitanul Vlad Achim a transmis un mesaj clar către familia Mititelu. „Aşteptăm un antrenor”, a specificat acesta.
Trupa alb-albastră e fără tehnician, după ce Nicolae Dică a fost îndepărtat de la timonă, la capătul a numai cinci partide. Bilanţul lui Dică a fost unul negativ, de trei înfrângeri şi două victorii, iar Mititelu nu a mai avut răbdare cu acesta.
Marius Şumudică a fost aproape de a o prelua pe FCU, însă nu s-a înţeles la bani cu Mititelu. „Şumi” ar fi cerut introducerea în contract a unei clauze de reziliere în valoare de 300.000 de euro, dar Mititelu s-a opus ferm unei astfel de variante. Între timp, de echipa alb-albastră se ocupă preparatorul fizic, Dan Vasilică.