Andrei Bendeac, directorul de social media de la Dinamo, și-a exprimat nemulțumirea față de seria de rezultate dezastruoase ale echipei și față de scindarea galeriei.
Chiar dacă Dinamo a revenit în prima ligă după doar un sezon în eșalonul secund, acum se confruntă din nou cu amenințarea retrogradării. Cu doar 10 puncte acumulate în 19 etape, „câinii” se află într-o situație dificilă, ultima victorie înregistrându-se acum 4 luni în fața FC Voluntari, într-un meci disputat în deplasare.
În lumina acestei serii de rezultate nefavorabile, cu ultimul meci pierdut cu U Cluj, scor 0-1, un angajat al clubului a ieșit în fața suporterilor pentru a-și cere scuze. Acesta este nimeni altul decât Andrei Bendeac, responsabilul departamentului de social media și fratele actorului Mihai Bendeac.
„Nu mai am de ce să zâmbesc. Nu mai există motive pentru care să zâmbim. Este rușinos ce se întâmplă și îmi asum cuvintele astea. Nu mai aștept alte reacții din club, nu mă mai interesează titulatura și gradul pe care-l avem.
A trecut suficient timp de la meci și voi fi eu primul care iese în fața suporterilor și, chiar dacă nu am o legătură așa mare cu partea sportivă, am să le cer scuze. Și eu, la rândul meu, sunt suporter și consider că este o rușine ceea ce se întâmplă! O rușine!
Nu este deloc demn de ceea ce cred eu că înseamnă Dinamo București! Vreau să le spun suporterilor, mai ales băieților din brigăzi care și-au refulat frustrările la ultimul meci, faptul că sunt în asentimentul lor.
Sunt la fel de frustrat, mi-am purtat inima pe tavă de fiecare dată când a fost vorba despre clubul ăsta”, a spus Bendeac într-o intervenție la ediția de astăzi a Matinalului Radio Dinamo 1948.
„Pentru mine nu mai contează că sunt în club, nu îmi mai mușc limba, nu mă mai prefac că totul e numai lapte și miere. Este clar că e o panică generală în club, nu poate nimeni să-mi spună că totul e bine, să am răbdare…
Sunt prea multe lucruri similare cu sezonul în care am retrogradat. Trebuie să o scoatem la capăt, pentru că în ritmul ăsta ne vom rupe și mai mult!
Vedeam și la meci 3 grupuri de băieți strânse separat… este o situație dacă nu rușinoasă, măcar nedemnă de Dinamo. Doar cu dialog și resurse putem să o scoatem la capăt. Important este să nu avem războaie, ci să se creeze o presiune productivă”, a completat Andrei Bendeac.
Seriile de meciuri fără victorie au plasat-o pe Dinamo la o distanță de 12 puncte față de primul loc care asigură salvarea directă. Cu toate acestea, „câinii” speră în șansa de a aduna puncte de-a lungul celor 11 etape rămase până la finalul sezonului regulat.