Franța și Didier Deschamps, la un pas de despărțire. Selecționerul vicecampioanei mondiale a refuzat prima ofertă a federației
Didier Deschamps (54 de ani) se află pe banca naționalei de fotbal din Franța din iulie 2012, iar în acest moment selecționerul vicecampioanei mondiale poartă negocieri cu oficialii federației pentru prelungirea contractului.
Negocieri încinse între Didider Deschamps și oficialii Federației de Fotbal din Franța
Didier Deschamps reprezintă în continuare prima opțiune pentru Federația de Fotbal din Franța, însă negocierile dintre antrenor și oficiali nu au ajuns încă la un numitor comun.
Deschamps ocupă funcția de selecționer al Franței din 2012, iar președintele FFF, Noel Le Graet, a transmis că va face tot posibilul pentru a-i prelungi înțelegerea tehnicianului în vârstă de 54 de ani.
„Are cărţile în mână în ceea ce priveşte prelungirea, pentru că eu i-am spus din momentul în care eram în semifinalele Cupei Mondiale că decizia îi aparţine”, a declarat Noel Le Graet.
Însă, prima sesiune de negocieri nu s-a încheiat așa cum s-ar fi așteptat președintele FFF. Lui Didier Descahmps i-a fost oferit un contract cu o valabilitate de un an și jumătate, adică până la finalul Campionatului European din 2024.
Selecționerul nu a fost încântat de această propunere și a refuzat-o. În schimb, potrivit Mundo Deportivo, care citează ziarul Le Parisien, Deschamps a solicitat un contract pe trei ani și jumătate, care să includă și Cupa Mondială din 2026.
Potrivit presei franceze, discuțiile dintre cele două părți vor continua. Impresarul lui Deschamps este convins că Noel Le Graet va accepta cererea selecționerului și se va ajunge la o înțelegere:
„Vom ajunge la un acord”, a declarat Jean-Pierre Bernes, pentru Le Parisien.
De altfel, înainte de startul negocierilor, președintele FFF se arăta la fel de încrezător:
„Mă gândesc că ne vom înțelege”, spunea Noel Le Graet, al cărui mandat în fruntea Federației de Fotbal din Franța va ajunge la final în 2024.
Cupa Mondială și Liga Națiunilor, trofeele cucerite de Deschamps în 10 ani
În ultimele luni, presa internațională a vehiculat tot mai des numele lui Zinedine Zidane ca potențial înlocuitor al lui Didier Deschamps. Însă, acesta din urmă a demonstrat din nou că își merită postul, după ce la Cupa Mondială din Qatar a jucat finala și, mai mult, a fost la un pas să o câștige. Franța a pierdut la loviturile de departajare în fața Argentinei, după ce Kylian Mbappe i-a permis selecționatei sale să aibă parte de o revenire de senzație în meci.
În calitate de selecționer al Franței, Didier Deschamps a cucerit Cupa Mondială din Rusia, în 2018, după care, în 2021 a câștigat Liga Națiunilor.
Sub comanda sa, Franța a atins următoarele faze la cele mai importante turnee finale:
- Campionatul Mondial din 2014 – sfert de finală (0-1 cu Germania)
- Euro 2016 – finală (0-1 cu Portugalia)
- Campionatul Mondial din 2018 – câștigătoare (4-2 cu Croația)
- Euro 2020 – optimi (4-5 cu Elveția d.l.d)
- Campionatul Mondial din 2022 – finală (2-4 cu Argentina d.l.d)