Fotografii tulburătoare cu mâinile arse ale unui mare sportiv, care a fost la un pas de moarte
A trecut o lună de la teribilul accident suferit de Romain Grosjean, pilotul celor de la Haas. A fost una dintre cele mai dure coliziuni văzute vreodată în Formula 1. La doar câteva secunde după startul în Marele Premiu al Bahrainului, monopostul lui Grosjean a lovit parapetul la mare viteză și s-a rupt în două. A luat imediat foc, iar pilotul francez a ieșit după câteva secunde. A fost salvat de noul sistem de protecție Halo, o bară din titanium pe care monoposturile o au în jurul capului piloților.
Romain Grosjean nu va mai avea șansa să revină în circuitul F1! Haas l-a adus în locul său pe fiul lui Michael Schumacher, Mick
Romain Grosjean a postat o fotografie care arată cât de bine a decurs recuperarea sa. Le-a arătat fanilor că mâna sa dreaptă mai are foarte puține urmă că ar fi trecut prin accident. Nu la fel de bine merg lucrurile cu mâna stângă a pilotului francez. Despre care Grosjean a spus că „arată mai bine, dar momentan nu se pune problema să apară în poză”. Mâna sa stângă are în continuare foarte multe bandaje, iar în locurile rămase libere se văd foarte multe cicatrici.
Romain Grosjean, 34 de ani, este unul dintre veteranii din Formula 1. Francezul este născut în Geneva, Elveția. În 2010 a participat și la Cursa de 24 de ore de la Le Mans, dar a fost nevoit să abandoneze. Este fost campion de Formula 3 și GP 2. Se pare că Romain Grosjean nu va mai avea ocazia să revină în Formula 1. Mai ales că și familia a insistat să nu mai concureze în „Marele Circ”. Oricum, contractul său cu Haas expiră la finalul acestui sezon competițional. Iar scuderia a ales deja un înlocuitor. Este vorba despre Mick Schumacher, fiul celebrului Michael Schumacher, cel mai titrat pilot din istorie, la egalitate cu Lewis Hamilton.