Gerard Pique pare că și-a pierdut complet controlul după despărțirea de Shakira. Starul Barcelonei a petrecut o noapte de amor alături de alți doi fotbaliști și două ispite de la „Insula Iubirii”.
Celebrul cuplu a confirmat despărțirea și a început demersurile pentru separarea legală. Mai mult, trebuie să se stabilească custodia celor doi copii, Sasha și Milan (7, respectiv 9 ani).
Între timp, Pique își face de cap prin cluburile de noapte. Tot mai multe publicații scot la suprafață plăcerile nebune pe care le are fotbalistul Barcelonei.
Potrivit publicației „Semana”, Gerard Pique s-ar fi distrat de minune, în urmă cu câteva săptămâni, alături de Riqui Puig și Jordi Alba. Aceștia au mers într-un club de noapte din Salou, acolo unde s-au bucurat de prezența a doua ispite de la „Insula Iubirii”. Ulterior, distracția s-a mutat într-o cameră de hotel.
Se pare că „ispitele” ar fi chiar Fani Carbajo și Gal la Mora, două modele devenite celebre datorită controverselor pe care le-au stârnit în cadrul emisiunii „Insula Iubirii”, varianta Spania.
Despre Fani Carbajo s-au scris foarte multe lucruri controversate, însă aceasta a ajuns ca după celebrul show să se căsătorească, recent, cu Cristofer. Aceștia s-au cunoscut în cadrul emisiunii.
Gal la Mora nu este pentru prima dată într-o poveste amoroasă cu un fotbalist. Ea a avut în trecut o relație cu Alberto Retuerta, fundașul formației secunde a lui Real Madrid.
Fotbalistul celor de la Barcelona cam uită să mai plece din cluburile de noapte din Barcelona. Acesta participă la petreci alături de Riqui Puig, iar împreună sparg adevărate averi.
Despre petrecerile lui Pique, să vedem… Îl urmăresc pe Gerard de 12 ani și Pique este recunoscut în Barcelona pentru petrecerile pe care le dă… dar în ultima vreme lucrurile au depășit orice limită, stă și petrece mult timp alături de coechipierul său Riqui Puig. Cheltuiește sume indecente în cluburi de noapte și restaurante până la primele ore ale dimineții”, spune Jordi Martin, unul dintre paparazzi de calibru din Spania.
Tot în presa din Spania există informații potrivit cărora fotbalistul se iubește în acest moment cu o chelneriță. Întâlnirile dintre cei doi au loc în clubul de noapte La Traviesa.
Se pare că Pique încearcă să-și țină noua cucerire departe de ochii curioșilor, intrând în club de fiecare dată pe o ușă secundară de pe o stradă cu puțin trafic.
„Socialité” susține că fotbalistul merge mereu într-o cameră privată, acolo unde „este o perdea roșie și odată ce treci de ea sunt niște scări unde Pique se vedea cu chelnerița”.