FOTO. Imagini greu de privit cu Cristi Manea. A fost desfigurat în timpul meciului cu FC Voluntari
Cristi Manea a fost schimbat de Dan Petrescu în prima parte a primei reprize din meciul cu FC Voluntari. Fundașul dreapta de 25 de ani s-a ciocnit extrem de dur cu Naser Aliji în debutul meciului și a avut nevoie de intervenția promptă a medicilor, iar ulterior a părăsit stadionul cu ambulanța. El a fost înlocuit cu Christopher Braun.
Cristi Manea a avut mult de suferit după contactul cu Naser Aliji
Cristi Manea și Naser Aliki s-au lovit cap în cap în timpul unei duel pentru minge. Ambii au avut de suferit, au stat întinși pe gazon și au avut nevoie de intervenția echipelor medicale. Însă Manea a ieșit mult mai „șifonat” din acest duel.
El a plecat de la stadion cu ambulanța, în vreme ce fundașul stânga al celor de la Voluntari a continuat jocul, până în prelungirile primei reprize, când a fost eliminat pentru un fault dur asupra lui Ciprian Deac.
Contactul dintre cei doi a fost atât de dur încât două fane care au văzut de aproape faza și-au pus mâinile în cap când l-au văzut.
La scurt timp după acest moment, Cristi Manea a postat o fotografie cu el în ambulanță, în drum spre spital. Iar din ea se poate observa faptul că internaționalul român a suferit destul de mult după acel contact. Concret, el s-a ales cu o gaură în arcada dreaptă și cu o rană la nas.
După acest episod, campioana CFR a pus în scenă cel mai agreabil spectacol din acest sezon
Momentan nu s-a comunicat nimic oficial despre starea de sănătate a lui Cristi Manea, nici despre perioada pe care acesta o va petrece departe de gazon. După ieșirea sa de pe teren, CFR Cluj s-a dezlănțuit și a învins FC Voluntari cu scorul de 4-0, după ce a marcat goluri foarte frumoase prin Claudiu Petrila, Jefte Betancor și Vito Hammershoy-Mistrati. Emmanuel Yeboah a închis tabela în minutul 88.
Cum au arătat cele două echipe:
CFR Cluj: Scuffet – Manea, Yuri, Burcă, Camora – Boateng, Cvek – Deac, Jefte, Petrila – Yeboah
Rezerve: Sava – Braun, Kolinger, Muhar, Bordeianu, Birligea, Roger, Vito, Buș
Antrenor: Dan Petrescu
FC Voluntari: M. Popa – Meleke, Matricardi, Armaș – Cr. Costin, Răduț, Droppa, Aliji – D. Florea, Nemec, M. Lopes
Rezerve: Rîmniceanu – Vl. Achim, Fulop, Marrone, Merloi, Tavares, N. Popescu, D. Andrei
Antrenor: Liviu Ciobotariu