Weekendul acesta, la București, a avut loc decernarea premiilor IPIFF (Festivalul Indie al Producătorilor de Film Independenți). Kira Hagi a fost și ea prezentă la marele eveniment. Tânăra a surprins cu ținuta pe care a ales să o poarte. Cu cine s-a fotografiat actrița.
Fiica în vârstă de 26 de ani a lui Gheorghe Hagi a fost surprinsă alături de nume mari ale cinematografiei românești, la gala IPIFF.
Printre personalitățile care au acceptat invitația la gală s-au numărat: Victoria Cociaș, Manuela Hărăbor, Bebe Cotimanis, Adrian Titieni, Ioana Bugarin, Cezara Dafinescu, Rodica Mandache, Monica Davidescu.
Evenimentul a fost organizat de către Toma Enache, care a fost și prezentatorul galei alături de actrița Kira Hagi. Acesta s-a văzut LIVE pe Cinemaraton.
Invitat special al Alexandrei Uşurelu a fost cunoscutul trompetist român de jazz, Sebastian Burneci.
Kira Hagi a ales să poarte o rochie roşie cu trenă. Fiica lui Gheorghe Hagi s-a fotografiat alături de Teodora Păcurar din „Adela”, actrița care o interpretează pe Stela în serialul ”Adela”.
La evenimentul de duminică și-au făcut apariția mai multe actriţe din generaţia nouă, care au făcut deja roluri mari.
Oana Cîrmaciu şi Mădălina Belariu Ion („The Young Pope”), Ioana Piscoş din „La Bloc”, Anca Florescu, fosta colegă de trupă a Nicoletei Luciu în Laguna, care de ceva timp este actriţă, Andrada Popa şi Costin Cambir, ex-„Pariu cu viaţa” şi LaLa Band, dar şi Matei Negrescu, cel care a fost ispită la „Insula iubirii”, cu toții au fost prezenți la gala de la Teatrul Odeon.
Lista câştigătorilor arată astfel:
Cel mai bun producător independent pentru un film românesc de lungmetraj – Andrei Ştefănescu („Paradisul Lulii/Paradise Lula”, r. Andrei Ştefănescu)
Cel mai bun producător independent pentru un film internaţional de lungmetraj -Rodrigo Areias („Infinite Sea”, r. Carlos Amaral)
Cel mai bun producător independent pentru un film românesc documentar – Silviu Radu („Un timp prin care am trecut/ A Time I’ve Been Through”, r. Silviu Radu)
Cel mai bun producător independent pentru un film românesc de scurtmetraj – Alex Pintică („Trecut de ora 8/ No singing after 8”, r. Alex Pintică)
Cel mai bun producător independent pentru un film internaţional de scurtmetraj -Nicola Piovesan („Closed to the Light”, r. Nicola Piovesan)
Cel mai bun producător independent pentru un film românesc de şcoală – Alexandru Mironescu („Planuri de vacanţă/Summer Planning”, r. Alexandru Mironescu)
Cel mai bun producător independent pentru un film de animaţie – Patrice Seiler („The Secret of Mr. Nostoc”, r. Maxime Marion & Patrice Seiler)
Cel mai bun producător al anului (România) – Anca Puiu şi Marian Crişan, („Berliner/ The Campaign”, r. Marian Crişan)