După trei ani peste hotare, Alexandru Cicâldău e aproape de o revenire pe plaiurile mioritice. Echipa care îl dorește are motive întemeiate să spere că negocierile se vor finaliza cu succes.
Mijlocașul evoluează acum pentru Konyaspor, sub formă de împrumut, dar în vară trebuie să revină la Galatasaray, formația de care aparține. Contractul expiră abia în 2026.
În 2021, Cicâldău a făcut obiectul unuia dintre cele mai importante transferuri ale fotbalului nostru. Universitatea Craiova l-a cedat la Galatasaray în schimbul a 6,5 milioane de euro, dar prestațiile sale au fost mai degrabă dezamăgitoare.
A urmat o experiență în Emiratele Arabe Unite, la Al Ittihad Kalba, sub formă de împrumut, apoi revenirea în Turcia, la actuala echipă, în același mod. Nu și-a regăsit forma, așa că șansele să fie păstrat din vară în lotul grupării „Cim Bom” sunt cât se poate de mici.
Mihai Rotaru vrea să profite de situație și să-l repatrieze. Potrivit gsp.ro, planul este acela de a obține împrumutul, folosindu-se de faptul că turcii nu i-au virat întreaga sumă de transfer.
Universitatea Craiova nu se află la prima tentativă de a-l aduce înapoi pe Cicâldău. Au existat negocieri și în perioada de mercato a iernii, jucătorul și-a dat acordul, Galatasaray la fel, dar ar fi trebuit ca împrumutul la Konyaspor să fie întrerupt. Lucru pe care cea din urmă nu l-a acceptat.
„Cu Cicăldâu, informația ar fi fost adevărată acum 3 săptămâni. Astăzi nu mai este adevărată în sensul în care trebuiau să fie 3 părți convinse și care să agreeze mutarea. În speță, Cicâldău, și nu erau probleme acolo, Galatasaray, care este clubul proprietar, unde lucrurile ar fi mers spre bine, doar că este și Konyaspor, cei care îl au împrumut până în vară.
În momentul în care am deschis discuția, Konya nici nu a vrut să audă. Este un om de bază la Konya, care are o situație dificilă în clasament. Cei de acolo nu iau în calcul să se despartă de Cicâldău. A fost ca la Mitriță când am încercat să-l aducem prima oară. Ne înțelesesem cu New York-ul, ne înțelesem cu Mitriță, doar că saudiții nu au vrut să-i dea drumul.
L-am luat după 6 luni și a fost mai bine că nu am mai plătit nimic la New York. Pentru Cicâldău, chiar dacă a fost crescut la Farul, Craiova este prima lui casă în acest moment. Cu toată dragostea lui pentru Farul și pentru că este un produs al academiei lor”, a explicat Mihai Rotaru la Digi Sport.