Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, a făcut o dezvăluire importantă în ceea ce privește unul din jucătorii importanți ai câștigătoarei Cupei României. Tânărul fotbalist a atras atenția unui club important din Bulgaria.
Directorul tehnic al FRF a dezvăluit, la Fanatik, că un oficial al celor de la TSKA Sofia l-a căutat pentru a-i înlesni accesul la finala Cupei României. Sepsi a ridicat pentru a doua oară trofeul deasupra capului iar pentru unul din fotbaliștii lui Bergodi vara poate veni și cu un transfer important.
Au venit să îl vadă pe Andres Dumitrescu, fotbalistul U21. M-au anunțat și m-au rugat să îi ajut să vină la meci că vor să îl vadă la treabă pe Andres. Nu am de ce să mă feresc. Eu am fost rival cu ei, pe când antrenam la Levski, dar suntem în relații bune, a comentat oficialul FRF.
Andres este cotat la 650.000 de euro şi poate evolua şi pe postul de fundaş central sau mijlocaş stânga.
Sepsi va încheia campionatul pe poziția a șasea, dar a salvat sezonul câștigând pentru a doua oară consecutiv Cupa României, după o finală tranșată la loviturile de departajare în fața Universității Cluj, asigurându-și astfel prezența în următoarea ediție a Conference League. Acesta este cel de-al treilea trofeu adus de Bergodi la Sfântu Gheorghe, singurele din istoria clubului.
Totuși, italianului îi expiră contractul și nu știe dacă va semna prelungirea. Discuțiile cu Laszlo Dioszegi au demarat cu mai bine de o lună în urmă, dar decizia finală se lasă așteptată.
A fost foarte frumos, am trăit cu emoții și e normal. A fost un meci greu, cum mă așteptam, pentru că U Cluj a jucat bine. Mă bucur că am câștigat finala. Vedem (n.r. dacă rămâne la Sepsi), eu am discutat deja cu o lună, o lună și jumătate în urmă și am hotărât să ne întâlnim după meciul din finală.
Voi discuta cu domnul Dioszegi și vom vedea ce va fi. Nu am nicio ofertă pentru moment. Nu pot să spun mai multe, pentru că mă voi întâlni cu domnul Doszegi și vom vedea dacă vom continua împreună.
Sunt de 18 luni aici, am câștigat trei finale. Meritul e al băieților, normal, dar s-a făcut performanță, am intrat în istoria acestui club. Nu pot spune mai multe, pentru că nu știu. Din partea domnului Dioszegi am avut dintotdeauna un respect și mă bucur, înseamnă că a fost apreciată munca mea. M-au lăsat în pace să-mi fac treaba, am făcut ce am știut și cred că au ieșit două sezoane foarte bune, a declarat Cristiano Bergodi pentru sursa citată