Iulian Mihăescu a reacționat după despărțirea de Dinamo, unde ocupa postul de antrenor secund.
Cei de la Dinamo i-au propus lui Mihăescu să rămână în club și să activeze la Centrul de Copii și Juniori, însă fostul fotbalist a considerat umilitoare această ofertă și a ales să părăsească echipa.
Iulian Mihăescu a avut un discurs dur la adresa celor de la Dinamo, fiind indignat de modul în care au ales să „scape” de el.
„Am fost pus pe liber, trecut pe linie moartă. Nu mi s-a dat nicio explicație. Foarte bine și frumos că vine Florentin Petre. Și el e o legendă, un simbol al lui Dinamo și nu e nicio problemă.
Aș fi vrut să știu și eu motivele pentru care am fost îndepărtat. Am fost chemat și mi s-au propus niște funcții la Centrul de Copii și Juniori. Să iau eu o grupă de 14 ani la vârsta mea? Sau cordonator când eu toată viața mea am fost pe teren? Nu vreau să spun eu prea multe pentru că nu sunt genul să ies în presă. A rămas să mai vin la niște discuții cu domnul Nicolescu. Sorin Colceag a fost și el chemat și anunțat că nu mai este nevoie de serviciile lui.
La mine au fost alte discuții, că se va continua cu mine și apoi dintr-un foc am fost chemat să îmi aleg din funcțiile astea. Domnul Kopic nu a vorbit cu mine. M-a felicitat după conferință, a zis că ne vedem și apoi deodată s-a schimbat totul.
Să dea Dumnezeu ca Dinamo să facă echipă bună și să nu mai fie situațiile din ultimii doi ani. Poate am fost noi de vină. S-a uitat când nu era nici mâncare și apă la echipă. Aveam soția la terapie intensivă și stăteam la antrenamente. S-au uitat astea. Mă aruncă ca pe o măsea stricată. Asta nu pot să accept pentru că nu au fost ok cu mine. Am discutat ceva și pe urmă s-a întâmplat altceva după patru zile.
Mă duc la 62 de ani să îmi aleg funcții la juniori?! Dacă îmi spunea că plec și gata, nu era nicio problemă. Păi am plecat de 9-10 ori de la Dinamo! Asta e viața de antrenor”, a declarat Iulian Mihăescu, pentru Fanatik.