Diogo Santos a jucat în România, pentru FC Brașov, în perioada iulie 2013 – iulie 2015, iar acum a dat în judecată EA Sports pentru modul în care a fost realizat caracterul său în celebrul joc FIFA. Este vorba despre FIFA 2019 și FIFA Manager 2010, 2011, 2012, 2013 și 2014.
Concret, mijlocașul defensiv portughez ajuns la vârstă de 37 de ani, care evoluează în prezent în țara natală, la Felgueiras, echipă de Liga 3, acuză faptul că numele și imaginea sa ar fi fost folosite în mod abuziv de către creatorii jocului video. Adică nu a primit nicio compensație în schimbul acestui „serviciu” acordat.
Mai mult, el susține că atributele fizice și tehnice pe care le-a primit caracterul său în joc nu ar fi conforme cu realitate. Și, mai mult, i-ar fi adus anumite prejudicii de imagine în viața personală. Astfel, fostul fotbalist din România a depus o plângere la Curtea Supremă Portugheză împotriva celor de la EA Sports și solicită daune în valoare de 50.000 de euro, a anunțat Marca.
Conform sursei citate, Diogo Santos s-a plâns în fașa instanței că modul în care a fost creat în aceste jocuri i-au adus „tulburare, dezgust și tristețe”. Și că i-au afectat semnificativ viața personală.
Înainte de a ajunge în România, Diogo Santos a evoluat doar în Portugalia, la echipe precum Oliveirense, Gil Vicente sau Arouca. De fapt, experiența de la FC Brașov a fost singura pentru el în afara țării natale. După ce s-a despărțit de echipa galben-neagră, mijlocașul defensiv a mai evoluat pentru Famalicao, Santa Clara, Academico Viseu, iar din iulie 2021, la Felgueiras. Pentru FC Brașov a jucat 25 de meciuri de-a lungul a două sezoane.
S-a terminat cu jocul de FIFA! Anunțul EA pentru fanii celui mai popular joc din lume