Fostul iubit al unei vedete de la noi din țară se află pe lista participanților la ”Insula de 1 milion”, cel mai nou reality show de aventură, prezentat de Cosmin Cernat. Lemnaru Ștefan Iulian s-a înscris la emisiunea de la Kanal D pentru a-și împlini un vis. Mai multe detalii veți găsi în paragrafele de mai jos.
Producătorii “Insula de 1 milion”, cel mai mare experiment social din istoria televiziunii, se așteaptă ca emisiunea de la Kanal D să cucerească publicul din România și să-i bată în audiențe pe cei de la Antena 1 și Pro TV.
Lemnaru Ștefan Iulian se numără printre concurenții care vor participa la ”Insula de 1 milion”. El a ajuns deja în Republica Dominicană și speră să pună mâna pe premiul cel mare. De menționat este că el are o concurență acerbă la concursul prezentat de Cosmin Cernat.
Fostul iubit al celebrei Andra Gogan a absolvit C.T Lazăr Edeleanu din Ploiești și are diplomă de fotograf, iar acum locuiește în București. El este pasionat de tot ceea ce înseamnă artă și se descrie ca fiind creativ, logic, descurcăreț, perseverent și gânditor. De altfel, cel mai mare atu al său este faptul că este perseverent. El își dorește să evolueze și să își depășească fricile, iar lumea îl percepe ca fiind descurcăreț și logic în gândire.
Lemnaru a mai spus că are o sensibilitate aparte pentru oamenii neajutorați și animale. Tocmai de aceea cedează ori de câte ori vede oameni și animale în suferință. Potrivit unui comunicat, cel mai mare vis al său este acela de a ajunge cel mai bun creator de conținut din România.
Andra Gogan și Lemnaru au format un cuplu în perioada de după pandemia de coronavirus. Artista a apărut în văzul tuturor în compania vloggerului Iulian Lemnaru, cu care a și avut o relație serioasă, dar povestea lor de iubire s-a terminat brusc.
Printre rivalii influencerului se numără un șef bucătar (Florica Boboi), un antreprenor (Liviu Ionel Dinu), cunoscut sub numele de „Tarzy”, un jurist, o fotbalistă (Alina Petrea) și o luptătoare de kempo și MMA (Jaguaru), pregătiți să își pună la încercare limitele fizice și psihice pentru uriașa miză pusă în joc – 1.000.000 de lei. Aceștia li se adaugă celor 10 concurenți anunțați anterior: Maria (kinetoterapeut), Argentina (proprietar magazin), Renata (cosmeticiană), Georgiana (șofer de tir), Elena (menajeră), Micuțu (asistent medical), Filip (antrenor de kickboxing), Dumitru (pensionar), Variu (hairstylist), Szilard (instructor securitate diplomatică).