Florinel Coman este cel mai în vogă jucător din atacul formației FCSB. A marcat nouă goluri în acest campionat, iar în jurul lui au apărut deja echipe care sunt să plătească cinci milioane de euro, suma de reziliere a contractului. Florin Tănase îl îndeamnă să plece în străinătate, „cu primul tren” și ar vrea să-l înfrunte în campionatul din Arabia Saudită.
Florin Tănase a fost căpitan-golgheter la FCSB, iar acum joacă la Al Akhdoud, echipă aflată pe locul 12 în prima ligă din Arabia Saudită. Are un salariu de 1,8 milioane de euro și deși a marcat doar două goluri nu se gândește să plece, chiar dacă prezența într-un campionat exotic îi pune în pericol prezența în lotul național.
În aceste preliminarii a jucat doar în două partide și deși a fost în lot la ultima dublă, meciurile cu Israel și Elveția, nu a prins niciun minut. A fost un nou avertisment că Edi Iordănescu nu este foarte încântat de el. Ar putea fi chiar un semnal că selecționerul nu se va baza pe el nici la Campionatul European din anul 2024.
Florin Tănase a jucat și în campionatul din Emirate, înainte să ajungă în Arabia Saudită și este foarte încântat de experiența din străinătate. Și îl îndeamnă și pe Florinel Coman să facă acest pas.
”Da, de ce nu? (n.red. îl așteaptă pe Florinel Coman în zona arabă) Sper să facă și el pasul la o echipă în străinătate, pentru că merită. (n.red. dacă ar trebui ca Florinel Coman să plece acum sau să aștepte până după EURO 2024) Să plece cu primul tren, nu știi dacă mai vine, asta l-aș sfătui”, a spus Florin Tănase, la sosirea în România.
Florinel Coman poate pleca de la FCSB dacă o echipă achită cinci milioane de euro, clauza de reziliere. Atacantul a fost la un pas să plece în străinătate acum trei ani și jumătate. Orlando City a oferit nouă milioane de dolari și 40 la sută dintr-un viitor transfer, dar Gigi Becali a refuzat.
În 19 meciuri din Superliga (17 ca titular), Mbappe de la FCSB a marcat 9 goluri și a oferit 8 pase decisive. Are în medie un gol la 163 de minute și o contribuție la un gol la fiecare 86 de minute