Florin Răducioiu a avut o șansă imensă și la vârsta de 20 de ani a ajuns în Italia. Iar toate au venit „buluc” peste el: bani, faimă, tentații de tot felul. Fostul atacant a recunoscut că a fost foarte atras de achiziții scumpe și că a dat bani mulți pe mașini spectaculoase. Între timp, lucrurile s-au schimbat radical.
Florin Răducioiu a ajuns la echipa italiană Bari la o vârstă fragedă, în anul 1990. Atacantul comparat de fanii lui Dinamo cu Florea Dumitrache, celebrul „Corsar Roib” pe care Nicolae Ceaușescu nu l-a lăsat să plece la Juventus, avea doar 20 de ani când a ajuns în Serie A. Atunci au început să apară și tentațiile pentru că în jurul lui au apărut femei frumoase și își și dorea foarte tare să profite de faptul că avea un contract foarte bun, așa că și cheltuielile au crescut foarte mult.
Prima lui mașină din Italia i-a fost oferită de conducătorii lui Bari. La volanul ei și-a făcut ucenicia și a tot boțit-o pe străzile înguste ale orașului. După un an la Verona a ajuns la Brescia și atunci și-a cumpărat și un bolid pe care a dat o avere.
„După ce am învățat să conduc mai bine, mi-am cumpărat un Volkswagen Corrado, o mașină puternică, sportivă, răutăcioasă. Avea o culoare frumoasă, un albastru închis superb.
Cred că m-a costat mai mult de 50.000 de dolari. Fiscul italian o considera produs de lux și avea niște taxe suplimentare, destul de mari. Ce vrei, aveam 20 de ani, eram un puști! Cu această mașină, am niște amintiri grozave…, a declarat Florin Răducioiu.
Au urmat apoi și alte achiziții costitoare, iar aici aveam o imagine din anul 1992, la puțin timp după ce a ajuns la Brescia, unde și-a cumpărat un Porsche 968, o mașină la care mulți fotbaliști români, chiar și din străinătate, nu îndrăzneau nici să viseze.
Mașinile scumpe l-au ajutat să o cunoască pe Janina Ștefan, un model celebru în România la mijlocul anilor `90. Povestea lor de iubire a ținut mult timp prima pagină a ziarelor, dar finalul ei a fost foarte tensionat.
„Într-o zi când mă plimbam prin București am văzut, pe Bulevardul Dacia, o fată care aștepta un taxi. M-am gândit: „Wow, ce frumoasă este”! Am intrat în vorbă cu ea și m-am oferit să o conduc. Așa am cunoscut-o pe Janina Ștefan. Cred că ai auzit de ea, a fost și model. A urmat o relație foarte frumoasă, vreme de un an.
Așa că această ecuație, mașini frumoase… femei frumoase, a funcționat (râde). Cu următoarea mașină, am cunoscut-o pe soția mea (râde). Ca să vezi cum este viața!”, a mai declarat Florin Răducioiu.
Citește și: Florin Răducioiu a numit „tricolorul” care ar putea evolua în Premier League
Florin Răducioiu a jucat 40 de meciuri în naționala României și a înscris 21 de goluri. A fost primul român care a marcat patru goluri într-un meci al naționalei. În campania de calificare la Mondialul din `94 a fost golgheterul echipei cu nouă goluri.
La turneul final din America a marcat patru goluri. În România a jucat la Dinamo, unde a debutat sub bagheta lui Mircea Lucescu, iar în străinătate a evoluat la Bari, Hellas Verona, Brescia, AC Milan, Espanol Barcelona, West Ham United, Stuttgart, Monaco.