Dinamo a rămas fără antrenor după un 8 martie extrem de agitat, dar Florin Răducioiu (51 de ani) este mai deranjat de ce fac jucătorii pe teren în timpul meciurilor.
Dinamo a încasat 88 de cartonașe galbene și 8 cartonașe roșii în sezonul regular, iar team managerul Florin Răducioiu spune că jucătorii trebuie să aibă o altă atitudine pe teren. Eliminarea lui Steliano Filip din meciul CFR Cluj – Dinamo, scor 4-1, l-a enervat pe Răducioiu:
Sunt mult mai multe puncte slabe decât bune. Mă refer la mai multe aspecte, precum atitudinea sau comportament în teren. Nu e posibil ca aproape meci de meci să avem un jucător eliminat.
Lucrurile astea chiar nu trebuie să se mai întâmple din punctul meu de vedere. Este de neacceptat! M-am cam săturat şi eu să asist la asemenea meciuri ale noastre cu jucători eliminați. Nu este posibil!
Este nevoie de o mai mare responsabilitate din partea jucătorilor, mai multă atenție, mai mult echilibru. Nu putem să ne permite să mai jucăm în 10 oameni. Se întâmplă cam des această problema de când sunt aici. E de neacceptat
Am să intervin eu şi am să fac apel la maturitatea lor. Nu trebuie să se întâmple asemenea lucruri de acum şi până la sfârșitul acestui play-out Nu mai putem greşi, nu mai putem da anumite cadouri din lipsă de maturitate şi prostie. E o prostie care nu mai trebuie să existe în asemenea meciuri”, a spus Florin Răducioiu, pentru Telekom Sport.
După numeroase discuții și ședințe, antrenorul Flavius Stoican (45 de ani) a plecat de la Dinamo. Fanii din programul DDB au cerut cu insistență îndepărtarea antrenorului care a obținut un singur succes pâmă acum. În locul său ar urma să vină Dusan Uhrin Jr. (54 de ani).
Antrenorul Dusan Uhrin Jr este liber de contract din iulie, după ultima despărțire de Dinamo. Acesta a mai condus Dinamo în două mandate: august 2019 – martie 2020 și aprilie 2021 – iulie 2021.
Dinamo au terminat sezonul regular cu cea mai slabă apărare din Liga 1, cu 66 de goluri încasate. În ultimul meci, Dinamo a cedat clar pe terenul campioanei CFR Cluj, scor 1-4.