Florin Prunea a identificat adevăratul „vinovat” pentru înfrângerea Rapidului.
Sâmbătă, Rapid a suferit o înfrângere grea, în deplasare, în fața celor de la Poli Iași, 1-3, într-o partidă care a contat pentru etapa a 27-a din Superliga.
Florin Prunea consideră că antrenorul celor de la Poli Iași, Leo Grozavu, este cel care a adus victoria formației din Copou, prin schimbările efectuate în timpul meciului.
„Și-a intrat în rol antrenorul și asta înseamnă să ai antrenor, mă refer la Leo Grozavu. Victoria de aseară i se datorează lui. La pauză a schimbat sistemul, plus toate schimbările pe care le-a făcut.
L-a băgat pe Harrison și ai văzut ce a făcut. Și pe Alin Roman, mă bucur pentru el. (n.r. Harrison) E fotbalist. Atenție, Poli Iași fără patru titulari”, a declarat Florin Prunea, la Digi Sport.
„Am făcut o partidă bună. Băieții sunt artizanii acestei victorii. Au avut o atitudine exemplară. Au fost câteva mișcări pe care am reușit să le facem, ei le-au înțeles. Când pierdem, pierdem împreună. Când câștigăm e la fel. Cu toții au fost astăzi minunați.
Am riscat la pauză, am schimbat sistemul de joc. Am avut și șansă în repriza secundă. Au fost multe mingi care s-au plimbat prin careul nostru, ne-au dat emoții. Jucătorii veniți de pe bancă și-au adus contribuția la această victorie.
Oricărei echipe din acest campionat îi este greu să joace fără jucători de bază. Și astăzi am avut 4 absenți. Dar am spus-o, e un campionat foarte echilibrat. Oricine poate să bată pe oricine. Calculele hârtiei sunt răsturnate de realitatea din teren.
Am vorbit cu băieții toată săptămâna. N-aș vrea să fiu malițios. Sunt de mult în fotbal, iar în pedigreeul Rapidului sunt momente în care se împiedică atunci când totul merge bine. Mă bucur că am profitat noi”, a spus Leo Grozavu, la finalul partidei cu Rapid.