Florin Niță a spus de ce a acceptat să se ducă la Gaziantep. Ce planuri are
Marius Şumudică a dat prima lovitură la Ganziantep. Instalat de doar câteva ore la conducerea băncii tehnice a turcilor, „Şumi” l-a adus alături de el şi pe portarul Florin Niţă.
Experimentatul goalkeeper în vârstă de 36 de ani a decolat spre „Ţara Semilunei” şi s-a declarat încântat de oferta care i-a fost pusă pe masă de başkanii de la Gaziantep.
Niţă are încredere că, odată cu această mutare, va redeveni om de bază în naţionala României, iar selecţionerul Edi Iordănescu nu îl va mai sări din schemă la următoarele acţiuni din preliminariile pentru EURO 2024.
A fost bine din toate punctele de vedere și pentru mine și pentru toată lumea. Nu am stat pe gânduri și am acceptat oferta”, a explicat, cu zâmbetul pe buze, Niţă.
A avut oferte şi din Superligă
Rămas liber de contract în această vară, după ce şi-a încheiat angajamentul cu cehii de la Sparta Praga, Niţă abia aşteaptă să revină în iarbă.
Marele său obiectiv e acela de a prinde din nou convocarea la prima reprezentativă şi subliniază că, deşi au existat pe numele său mai multe oferte, inclusiv din Superligă, ideea de a colabora cu Şumudică la Gaziantep i-a surâs din start cel mai mult.
E pasiunea mea, e job-ul meu, sigur că îmi este dor să joc fotbal. Bineînțeles că îmi doresc să fac parte din echipa națională cât mai mult timp și îmi doresc asta pentru că este bine și pentru mine și pentru echipa națională să fiu acolo. Au fost oferte din mai multe țări, inclusiv de la noi, dar nu a fost ce mi-am dorit eu”, a adăugat Niţă.
Şumudică mai vrea încă trei jucători
Înainte de a pleca din România, cu destinaţia Turcia, Marius Şumudică a promis că patru fotbalişti vor veni zilele viitoare la Gaziantep pentru a întări echipa.
Tehnicianul în vârstă de 52 de ani a refuzat să dea mai multe detalii în privinţa campaniei de achiziţii şi s-a arătat încrezător că va reuşi să o repună pe picioare pe Gaziantep, formaţie ce are zero puncte după scurgerea a patru etape.
Am noroc că două săptămâni nu jucăm, mai sunt 10 zile. Şi va trebui să îi cunosc foarte bine şi să aleg sistemul de joc, strategia, să vedem ce putem să facem ca să adunăm puncte. Voi face 4 transferuri, sper să reuşesc să le concretizez cât mai repede”, a precizat „Şumi”.