Florin Maxim, antrenorul celor de la Corvinul Hunedoara, a reacționat, în exclusivitate, pentru PlaySport, după ce UEFA i-a oferit formației hunedorene licența pentru cupele europene.
Corvinul a cucerit Cupa României, după ce, în finală, a învins-o pe Oțelul, la loviturile de departajare. Câștigătoarea Cupei României merge automat în preliminariile Europa League, însă, în privința Corvinului, situația era incertă, deoarece nu obținuse licența pentru cupele europene.
Florin Maxim susține că se aștepta ca Corvinul să primească licența pentru cupele europene. Totodată, spune că speră ca formația hunedoreană să aibă un parcurs bun în Europa League și să obțină bani pentru a face transferuri importante.
„Era normal (n.r. să primească licența), pentru că cei de la Federație ne-au trimis să întocmim niște documente, noi le-am întocmit. Adică nu era nimic de… doar că a fost o stare de suspans. Dar noi, în interiorul clubului, știam că am făcut toate diligențele pentru a obține acea licență.
Vor fi cu siguranță patru meciuri în Europa, în care, dacă jucătorii vor sta bine, sută la sută vor atrage atenția asupra lor. Acesta este și gândul nostru (n.r. să obțină bani din cupele europene, pentru a face transferuri importante). Noi transferăm niște jucători care să ne ajute pe moment. Dar, dacă vom continua acel moment, și vom trece într-un tur superior, și vor veni niște bani, atunci ne vom permite să-i menținem pe acei jucători sau poate să mai întărim lotul”, a declarat Florin Maxim, în exclusivitate, pentru PlaySport.