Florin Manea, atac devastator la adresa Anamariei Prodan: „Nu am avut timp de iUmor!”. Nici Edi Iordănescu și Florin Bratu n-au scăpat
Florin Manea jubilează după transferul lui Radu Drăgușin la Tottenham. Impresarul a intrat în război cu aproape toată lumea. Printrei cei ridiculizați de numără alt impresar, Anamaria Prodan.
Manea se află în război cu fanii lui Tottenham, pentru că a spus că ținta finală pentru Radu e Real Madrid, Anamaria Prodan, Victor Angelescu, Edi Iordănescu, Florin Bratu și alții.
„Unii sunt negociatori buni, găsesc jucători care sunt deja sus și le obțin contracte foarte bune. Eu am ales o altă cale, să mizez pe fotbaliști tineri care cred că pot deveni foarte buni. Tot eram întrebat câți jucători am. Nu contează câți am, nu mă interesează numărul lor!
Era la un moment dat o doamnă impresar, am văzut-o recent în emisiunea iUmor. Zicea că ea face câteva milioane de euro pe an, iar alții fac transferuri doar în ziare. Suntem aici, în Londra, și tocmai am rezolvat transferul lui Drăgușin la Tottenham. Din cauza asta nu am mai avut timp să merg la iUmor, ceea ce mă deranjează foarte tare!”, a comentat Manea despre Anamaria Prodan, pentru Fanatik.
Manea răspunde acid și suporterilor lui Tottenham.
„Sunt atât de fericit pentru ceea ce a realizat Radu, încât n-aș vrea să mai răspund pentru răutăți. Eu, frații Giuffrida, familia lui Radu, avocata mea știm cine, cum și ce a făcut pentru această afacere. Și știm că e doar un început ceea ce i se întâmplă acum lui Drăgușin.
Visul rămâne să îl duc la Real Madrid, chiar dacă mă înjură suporterii lui Tottenham. Iar spre finalul carierei să îl aduc la Rapid. Ca să ajungă la Real trebuie să fie întâi cel mai bun fundaș al lui Tottenham. Întâi să-și consolideze poziția aici”, a declarat Manea.
Florin Manea, în război cu toată lumea, după transferul lui Drăgușin la Tottenham. Nu l-a uitat nici pe Edi Iordănescu
Florin Manea are de plătit polițe și selecționerului.
„Întâmplarea a făcut să se accidenteze Chiricheș, așa a ajuns să joace Drăgușin. Nu știu dacă altfel ar mai fi prins echipa Radu. Ceea ce, din punctul meu de vedere, ar fi fost o greșeală. Nu știm ce ar fi făcut Iordănescu. Eu sper să fi jucat tot cu Radu chiar și fără accidentarea lui Vlad, dar după declarațiile lui Edi, ‘construiesc echipa lui Chiri, cel mai important e Chiri’, decizia mi se pare că era clară. Or, corect ar fi fost să fi spus ‘construiesc echipa în jurul lui Drăgușin’!
Cu tot respectul pentru Chiricheș, a ajuns și el la o vârstă. Radu e viitorul echipei naționale, în jurul lui trebuie să construim. Zicem în cotinuare că sunt tineri Răzvan Marin, Florinel Coman. Dacă si sunt tineri la 26 de ani, ce să mai zicem despre Drăgușin, care are 21?”, a transmis tăios Florin Manea.
Manea l-a luat sub lupă și pe Angelescu, acționarul de la Rapid, cu care se află în proces.
„M-a dat în judecată acum. Încă nu am ajuns în România, i-am trimis avocatului înștiințarea, scria ceva că i-aș fi produs un prejudiciu. Probabil că a citit că iau bani mulți de la Tottenham și vrea și el ceva, că nu mai are bani”, a comentat Manea.
În plus, Manea i-a jignit și pe Florin Răducioiu, și pe Basarab Panduru, în contextul afacerii „Spurs”.
1,8 milioane de euro va primi Florin Manea drept comision. Partenerii lui, frații italieni Giuffrida, iau 1,2 milioane de euro