Aventura lui Florin Andone la Brighton se apropie de final. Revenit după împrumutul la Cadiz, românul este apropae de o despărțire de formația engleză. În cadrul unui interviu oferit în exclusivitate pentru PlaySport.ro, Andone a vorbit și despre o eventuală venire la Rapid. Atacantul a exclus această variantă, în ciuda afinității sale față de clubul giuleștean.
Florin Andone (29 de ani) a revenit în această vară la Brighton după împrumutul de la Cadiz. Însă aventura fotbalistului român la echipa engleză este foarte aproape de final. Șefii clubului nu-l mai doresc pe Andone la echipă, astfel că plecarea sa este iminentă. Pe fondul acestei situații s-a vorbit mult în ultima perioadă despre interesul celor de la Rapid pentru internaționalul român.
În cadrul unui interviu oferit în exclusivitate pentru PlaySport.ro, Florin Andone a vorbit și despre eventuala sa venire la Rapid. Atacantul a exclus această variantă, în ciuda faptului că Rapid este echipa sa de suflet încă din copilărie. Andone vrea să continue să joace în străinătate, la un nivel cât mai înalt.
Rapid e echipa mea favorită de când eram micuț, dar acum este imposibil așa ceva. Cu tot respectul pe care îl am pentru România și fotbalul din țară, cu toată dragostea pe care o am, nu-mi văd viața acolo, sincer. Cât timp voi simți că pot să dau 100% pe teren, și cred că voi putea asta încă mulți ani!, mă văd jucând la un nivel mai înalt. De aceea mi se pare imposibil azi. Bine, nu știi ce se poate întâmpla mâine (râde). Glumesc, totuși cuvântul “imposibil” cred că spune tot”, a declarat Florin Andone, în exclusivitate pentru PlaySport.ro.
În cadrul interviului, Florin Andone a explicat că nu a știut nimic despre interesul celor de la Rapid pentru el. Atacantul a povestit și cum a devenit suporter al grupării giuleștene, în ciuda faptului că a crescut într-o familie de dinamoviști. Totodată, Andone a dezvăluit că își dorește ca Rapid să câștige titlul de campioană a României.
Nu știu de așa ceva. Cu mine nu a vorbit nimeni. Nici Adi Mutu, nici altcineva. Singurul cu care am mai vorbit, de câteva ori, dar prietenește, nu legat de vreo venire la Rapid, a fost Cristi Săpunaru. Dar asta de-a lungul timpului, așa…
Tata și fratele meu erau dinamoviști, eu am fost rapidist. Nu știu ce anume m-a făcut să țin cu Rapidul, așa am simțit. Aș vrea ca Rapid să devină campioană și să ajungă chiar, după aceea, în grupele Ligii Campionilor! Pentru că le vreau tot binele din lume! Dar nu mă văd acolo în prezent”, a spus Florin Andone, în exclusivitate pentru PlaySport.ro.