Mama unui fotbalist din lotul echipei naționale a Italiei a impresionat cu modestia de care a dat dovadă. Cu toate că este campion al Europei, viața familiei sale nu s-a schimbat cu nimic până acum. Ce au făcut părinții starului de la Sassuolo au un ritual pentru fiecare meci.
Starul de la Sassuolo care a făcut parte din echipa națională a Italiei la Euro 2020 este Giacomo Raspadori. Cu toate că este o tânără speranță a fotbalului și cel mai probabil câștigă destul de bine, părinții acestuia sunt încă modești. După ce „Squadra Azzura” a adus cea de-a doua cupă a Campionatului European din istoria italienilor, mama lui Raspadori a oferit un interviu care a uimit pe toată lumea.
Roberta, mama fotbalistului, a povestit faptul că succesul fiului ei nu le-a schimbat prea mult viața. Femeia lucrează la o companie producătoare de haine (Giacom Conti), iar tatăl sportivului muncește și el.
Sunt fericită pentru Giacomo, dar pentru mine lucrurile nu s-au prea schimbat, După muncă merg acasă, fac puțină curățenie și după pregătesc cine. Noi avem o familie normală. Noi continuăm să lucrăm așa cum am făcut mereu. Imediat după finală ne-a sunat să ne dea vestea, chiar din vestiarul de la Wembley. A fost fericit pentru rezultat și pentru echipă”, a declarat mama lui Giacomo Raspadori pentru ilrestodelcarlino.it.
Giacomo este așteptat acasă pentru a fi îmbrățișat de familie. Ultima dată când s-au văzut a fost la Roma, înainte de meciul cu Țara Galilor. Mama fotbalistului care a devenit campion al Europei cu Italia a primit permisiunea lui Mancini pentru a se vedea cu Raspadori.
Cu toate că mulți părinți s-au aflat în tribunele de la Euro 2020, familia lui Giacomo Raspadori a preferat să rămână acasă. Aceștia au un adevărat ritual prin care îi poartă noroc fotbalistului.
Noi am rămas acasă cu prietenii. Superstiția asta este scară. Am văzut că funcționează și am repetat mereu totul. Am comandat chiar aceeași pizza, în timp ce soțul meu a purtat același tricou polo. Eu nici măcar nu mă uit la meci. Mă tem întotdeauna că Giacomo va fi rănit. Și așa nu înțeleg fotbalul. Eu că stau pe terasă și aștept. Urletele oamenilor mă ajută să înțeleg că totul merge bine „
Giacomo Raspadori a jucat din 2006 până în 2009 la echipa Progresso (juniori), iar din 2009 se ală la Sassuolo. În 2019 a trecut la echipa de seniori. La echipa națională joacă încă din 2016, Italia U17, iar în 2021 a trecut la reprezentativa principală.