Final de poveste pentru Moruțan și Cicâldău? Cei doi români au trăit clipe neplăcute la Galatasaray
Moruțan și Cicâldău stau pe un butoi cu pulbere la Galatasaray. Gruparea „Cim-bom” a remizat cu Kayserispor, scor 1-1, lucru care i-a înfuriat cumplit pe fani. Scandările galeriei s-au îndreptat și către conducerea clubului.
Moruțan și Cicâldău ar putea pleca de la Galatasaray? Fanii și-au ieșit din minți
Galatasaray a remizat pe teren propriu cu Kayserispor, meci la care fanii grupării „Cim-bom” s-au strâns într-un număr foarte mare. După golul de 1-0 marcat de oaspeți prin Miguel Cardoso, în minutul 70, utrașii leilor s-au întors împotriva propriei echipe.
Inițial, fanii au criticat jucătorii scandând: „Dați-vă jos tricourile și jucați așa!”. După ce și-au vărsat toată ura pe cei din teren, a venit și un mesaj, timp de mai multe minute, pentru conducere: „Demisia, demisia!”.
Moruțan și Cicâldău n-au fost titulari. Domenec Torrent l-a introdus pe teren prima dată pe fostul fotbalist al CS U Craiova, în minutul 60. Ulterior, în minutul 81, a intrat pe teren și fostul mijlocaș al FCSB-ului. Însă, cei doi nu au impresionat, golul egalizator fiind marcat de Mostafa Mohamed, în minutul 85.
Dacă până acum cei doi români reușeau să prindă mai multe minute pe teren, fiind chiar și titulari, după plecarea lui Fatih Terim lucrurile s-au schimbat mult. Echipa românilor Moruțan și Cicâldău se află pe locul 13 în Superliga turcă, cu 29 de puncte și un golaveraj negativ (30 de goluri marcate și 35 încasate).
„Acasă cu ei!”
Olimpiu Moruțan (22 de ani) și Alexandru Cicâldău (24 de ani) sunt văzuți printre vinovații de serviciu pentru rezultatele catastrofale ale lui Galatasaray.
Sansal Buyuka, de la Milliyet, are o concluzie drastică în ceea ce îi privește pe cei doi. Jurnalistul crede că investiția în tineri nu s-a justificat, astfel că cei doi români ar trebui trimiși acasă, pentru a evita plata sumelor uriașe din transferuri.
Moruțan, pentru care Galatasaray a plătit 3,5 milioane de euro, nu joacă în mod constant. Yunus Akgun a fost împrumutat la Adana Demirspor și a reușit 7 goluri și 6 pase decisive.
Cicâldău, pentru care Galatasaray a plătit 6,5 milioane, și Emre Akbaba, împrumutat la Alanya, joacă pe aceeași poziție. Cicâldău a mai înscris din penalty, dar nimeni nu l-a văzut să facă diferența într-un meci. Emre Akbaka are 10 goluri și 3 assisturi.
Galatasaray a încercat să-și construiască viitorul cu ajutorul jucătorilor tineri. Dar prezentul? Este clar că proiectul cu tinerii nu a funcționat. Jucătorii mari fac echipele mari, Sneijder, Felipe Melo, Fernando, Selcuk Inan.
Tinerii pot construi ziua de mâine, dar marii jucătorii au grijă de prezent. Galatasaray are nevoie de jucători experimentați! Dacă aș fi în conducerea clubului Galatasaray, i-aș trimite înapoi pe Cicâldău și Moruțan și aș evita plata celor 10 milioane de euro”, a scris jurnalistul mai sus amintit.