După ce l-a transferat pe Jeremy Corinus (25 de ani), mijlocaș trecut prin curtea lui Gică Hagi în prima parte a sezonului, Chindia Târgoviște ar putea da o nouă lovitură pe piața transferului. Un alt fost fotbalist al Farului a intrat în vizorul lui Toni Petrea.
Chindia Târgoviște mută spectaculos în fereastra de mercato de iarnă și, după ce l-a adus pe Jeremy Corinus de la Farul Constanța, dar și pe Ovidiu Perianu de la FCSB, ar putea ajunge la un acord cu un alt fotbalist trecut prin curtea lui Gică Hagi.
Este vorba despre Ely Fernandes, mijlocaș în vârstă de 32 de ani, originar din Capul Verde. Fernandes deține și cetățenia portugheză, unde de altfel și-a început și cariera în fotbal. După ce a trecut pe la grupări ca Marinha, Marinhense, Infesta, CD Fatima, Gil Vicente, Oliveirense, Santa Clara, Vilafranquense și Pinhalnovense, Ely Fernandez a ajuns în fotbalul românesc.
În ianuarie 2018, el a semnat cu Gaz Metan, unde a evoluat timp de aproape doi ani. În octombrie 2020, din cauza problemelor financiare ale medieșenilor, mijlocașul și-a reziliat contractul și a semnat cu Farul lui Gică Hagi. La Constanța a rămâas până pe 31 ianuarie 2022, după care a ajuns la U Cluj, formație pentru care în acest sezon a evoluat 17 meciuri, reușind să înscrie și un gol.
După fix cinci ani petrecuți în România, Ely Fernandes ar putea bifa o nouă echipă în Superliga. Chindia Târgoviște a început deja negocierile pentru un potențial transfer și sunt șanse mari să se ajungă la o înțelegere.
Ar putea fi al 3-lea transfer perfectat de oficialii grupării de sub Turn, după Ovidiu Perianu și Jeremy Corinus. Chindia se află în cantonament în Antalya până pe data de 14 ianuarie, unde va susține și 3 meciuri de verificare
Chindia va debuta oficial în noul an în Superligă pe 23 ianuarie, de la Ora 17:00, cu FC Argeș, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești.
Chindia Târgoviște este pe locul 12 în Superliga, cu 21 de puncte după 21 de meciuri jucate. În 2023, echipa antrenată de Toni Petrea va avea un atu. Va juca din nou meciurile de pe teren propriu la Târgoviște. Lucrările de modernizare ale arenei au ajuns aproape de final.
„Am venit într-un moment dificil, echipa nu avea nicio victorie. Jucătorii erau cu moralul la pământ, fără încredere. Trebuie să fim realiști, modești. Să ne vedem de treabă și să ne realizăm obiectivul, menținerea în Liga I. Să ne pregătim conștiincios, să fim concentrați la ceea ce avem de făcut și totul va fi bine.
Sunt câteva echipe despărțite de două-trei puncte. Mai sunt nouă meciuri din sezonul regulat, plus înjumătățirea. Ne vom lupta pentru fiecare punct. Chiar dacă am pierdut în aceste trei jocuri, cred că am arătat că putem să jucăm fotbal. E îngijorător faptul că am primit șapte goluri și nu am marcat niciunul.
Va fi un mare atu pentru noi să putem evolua acasă, după o perioadă atât de lungă de timp. Să vedem când se va putea juca, gazonul e excelent, va arăta frumos, sper cât mai curând să revenim pe stadionul unde echipa a jucat atâtea decenii.
Suporterii au venit după noi peste tot, sunt sigur că la Târgoviște vor umple tribunele. Apreciez mult suporterii Chindiei, cu sprijinul lor vor da o încredere și mai mare jucătorilor noștri”, a declarat Toni Petrea, într-un interviu acordat pentru lpf.ro.