Fiica unui antrenor care activează în România, ucisă în atacul armat de la școala din Belgrad care a îngrozit lumea
Fiica unui antrenor aflat în România este una dintre victimele atacului sângeros produs miercuri, 3 mai, la orele dimineții, într-o școală din Belgrad. Clubul la care activează tehnicianul a făcut tragicul anunț.
Fiica unui antrenor care activează în România și-a pierdut viața în atacul armat de la școala din Belgia
Înarmat cu două pistoale și patru cocktailuri molotov, pe care le pregătise chiar în drum spre școala „Vladislav Ribnikar” un tânăr de 13 ani a atacat și ucis un paznic de 51 de ani, precum și opt dintre colegii de clasă (șapte fete și un băiat), apoi le-a povestit cu lux de amănunte anchetatorilor cum a plănuit întregul masacru. Asupra sa a fost găsită și o listă cu numele „țintelor” sale.
Printre ele s-a numărat, din păcate fiica lui Dragan Kobiljski, actualul antrenor al echipei de volei masculin SCM Zalău, care a și confirmat informația, prin intermediul unui scurt comunicat. De îndată ce i s-a transmis cumplita veste, tehnicianul – care se afla la Zalău – a plecat imediat spre Belgrad alături de unul dintre jucătorii săi, Dusan Stojsavljevici.
„Suntem alături de antrenorul formației noastre de volei, Dragan Kobiljski, în aceste clipe grele priciunite de trecerea în neființă a scumpei sale fetițe de doar 13 ani, în urma atentatului produs în dimineața zilei de miercuri la o școală privată din Belgrad. Conducerea SCM Zalău, împreună cu toți sportivii clubulului nostru, suntem alături de Dragan și ne rugăm pentru odihna sufletului copilei sale. Sincere condoleanțe!”, a transmis clubul.
Dragan Kobiljski are în palmares două titluri de campion al Serbiei
Născut pe 9 august 1971, Dragan Kobiljski a evoluat de-a lungul carierei de jucător profesionist la echipe precum Partizan Belgrad (1994-1997), Rennes (Franța, 1997-2001), Buducnost Podgorica (Muntenegru, 2001-2003), GFC Ajaccio (Franța, 2003-2004, 2006-2008), Spacer’s (Franța, 2004-2006).
Din 2008 a devenit antrenor, pregătind mai întâi formații din Serbia, prin care și eternele rivale Partizan și Steaua Roșie Belgrad, ca apoi să ajungă în Slovenia, la Volley Ljubljana. Pe banca celor de la SCM Zalău se află din august 2022.
Principalele performanțe reușite în calitate de tehnician sunt cele două titluri de campion al Serbiei cu Steaua Roșie, în 2015 respectiv 2016. De asemenea, a ocupat postul de antrenor secund al echipei naționale.
În afara celor 9 persoane ucise, printre care se numără și fiica sa, alți patru băieți, două fete (una dintre ele în stare critică, fiind împușcată în cap) și profesoara s-au ales cu răni în urma atacului. Tânărul care se face vinovat de acest masacru a sunat de bunăvoie la poliție pentru a declara că și-a omorât colegii.