Un scandal incredibil a izbucnit pe internet în ultimele ore, după ce fiica lui Andrei Vochin, consilierul lui Răzvan Burleanu, a ajuns în Moscova.
Teodora Vochin, care este stewardesă la una dintre cele mai mari companii aeriene din lume, a lăudat orașul, afirmând că este o adevărată atracție.
„Moscova, o inspirație uriașă pentru mine”, a spus Teodora Vochin pe Instagram. După care a revenit cu o altă declarație: „Orașul e wow, nici nu știu cum ai putea să zici ceva diferit”!
Deranjați de cele spuse de fiica lui Andrei Vochin, internauții au început să o atace în comentarii și să facă o paralelă cu război pe care rușii l-au început în Ucraina.
„Este dureros că nu poți vedea mai departe de aceste frumuseți. Moscova este capitala Rusiei, un stat toxic, unde nu există libertate, un stat invadator.
Este orașul unde trăiește unul dintre cei mai toxici dictatori pe care i-a avut umanitatea. Acestea sunt adevăruri care trebuie promovate, draga nostră Teodora”, i-a scris un internaut.
După ce a văzut că este atacată din toate părțile, Teodora Stoica a revenit cu un mesaj la story, prin care îi punea la punct pe toți cei care i-au comentat în dreptul pozei din Rusia.
„În cazul în care nu v-ați dat seama, lucrez pentru o companie aeriană și de cele mai multe ori în locurile în care zbor se întâmplă să și rămân o zi sau două.
Am încercat să nu dau curs comentariilor de la ultima mea postare, dar deja oamenii care își dau cu părerea mi se par cel puțin limitați.
Ce se întâmplă în Ucraina este un subiect extrem de sensibil, pe care nici măcar nu îndrăznesc să îl deschid.
Frumuețea unui loc nu are nicio legătură cu oamenii care îl conduc. Pare greu de înțeles, când singurul lucru pe care îl stăpânești este profesia de comentator online.
Nu aveți nicio legătură cu realitatea și nici cu diferențierea aspectelor diferite, când vine vorba de un subiect.
Dacă merg în Germania, o să încerc să nu postez. Că, na, știm foarte bine ce personaj emblematic vine de acolo, nu?”, a scris fiica lui Andrei Vochin pe instastory.