Octavian Popescu și Alexandru Pantea au văzut cartonașul galben în derby-ul cu Rapid, astfel că FCSB nu va putea conta pe serviciile lor în partida următoare.
Meciul FCSB – FCU Craiova se dispută duminică, 12 noiembrie, de la ora 21:00, în etapa cu numărul 16 din Superliga.
Octavian Popescu a avut o prestație sub așteptări în meciul de duminică seara, contra Rapidului, unul în care a văzut și cartonașul galben, în prelungiri, după un fault asupra lui Iacob. Această fază l-a iritat extrem de tare pe Mihai Stoica, managerul general al celor de la FCSB, cel care susține că centralul Sebastian Colțescu a acționat la observația arbitrului VAR, Ovidiu Hațegan. Regulamentul interzice ca arbitrii din camera VAR să intervină la astfel de faze, ci doar la cele pasibile de cartonaș roșu.
Pe lângă Popescu, FCSB nu poate conta pentru meciul cu oltenii nici pe Pantea, suspendat după un cartonaș galben primit în minutul 33 al duelului cu giuleștenii. În acest sens, Eduard Radaslavescu va fi aruncat în primul 11, deorece este singurul jucător din lot care respectă regula U21.
„Hațegan a încălcat protocolul. Nu a văzut nimeni că Octavian l-a călcat pe Paul Iacob. El a primit «galben» pentru ce i-a zis Hațegan lui Colțescu. Are repercusiuni. Nu avem jucător sub vârstă acum. Eu i-am zis lui Gigi că e riscant, că Pantea are«galben» și poate lua și Tavi. De ce zice VAR să îi dea «galben»? Nu încalcă protocolul?
M-am enervat, a făcut și el o greșeala, dar nu trebuia să ia «galben». Uite că se dă «galben» de la VAR. Așa au vorbit oamenii după meci, așa am auzit. Să vină cu discuțiile dintre arbitri. Dacă nu au nimic de ascuns, să vină cu înregistrarea. Dacă nu e adevărat, îmi fac mea culpa.
Trebuie să mai și probeze lucrurile. Arbitrii au putere deplină. Poate să spună Colțescu, de exemplu, că MM a venit și l-a amenințat. Poate să scrie orice în raport, chiar dacă nu s-a întâmplat așa”, a spus MM Stoica, la Orange Sport.