FCSB, pe cale să semneze cu un fundaș central. Anunțul făcut de Mihai Stoica: „Este la echipa națională. Termină săptămâna viitoare”
FCSB este pe cale să rezolve cea mai mare problemă din lot, a anunțat Mihai Stoica. Managerul vicecampioanei a dezvăluit că bucureștenii sunt aproape să aducă doi fundași centrali, după despărțirea de Tamm și Cristea.
Mihai Stoica anunță noi transferuri la FCSB. „Vin zilele următoare”
Gigi Becali nu a glumit iar FCSB s-a pus pe transferat. Alex Băluță va semna săptămâna viitoare, iar tot atunci sunt așteptați fundașii centrali promiși de Gigi Becali. Acesta îl așteaptă și pe Vlad Chiricheș, dar s-a mișcat să acopere poziția deficitară.
Suntem aproape, cu doi fundaşi centrali. Discuţiile s-au încheiat, urmează să se semneze contractele. Cu unul dintre ei suntem foarte aproape să semnăm zilele astea. Nu sunt din România. Al doilea este internaţional şi este la echipa naţională. Termină săptămâna viitoare, a explicat Stoica, la Orange Sport
Managerul a recunoscut că estonianul Tamm este o pierdere mare, mai ales dacă fundașul va ajunge la una din rivalele din Liga 1.
Știu că este o pierdere, dar ce pot să fac. Când o să am bani, un club, o să decid eu. Este dorit de CFR și Rapid, dar cere salariu mare, a explicat Stoica
A jucat la FCSB și CFR Cluj, iar acum se retrage din fotbal
Ajuns la 36 de ani, Gregory Tade a transmis, printr-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, că a decis să agațe ghetele în cui. Nu este pentru prima dată când face acest anunț, dar acum nimic nu mai pare să-l întoarcă din drum.
Aventura în România a început cu un deceniu în urmă, când CFR Cluj l-a transferat de la formația scoțiană St. Johnstone, ca în 2015 să-l cedeze la FCSB pentru 500.000 de euro, din postura de golgheter al României, dar această experiență nu i-a lăsat amintiri tocmai plăcute. Gigi Becali l-a pus pe liber după un singur sezon, deși era convins că dăduse lovitura.
În toamna lui 2018, atacantul francez a fost adus de Mircea Rednic la Dinamo, dar s-a retras două luni mai târziu. A revenit, însă, pe teren, în 2021, bifând de atunci două echipe din eșaloanele inferioare ale Scoției: Clyde FC și Cumbernauld CFC. Acum și-a anunțat pentru a doua și ultima oară despărțirea de „sportul rege”.
A început ca un vis să am numele meu pe spatele tricoului, tot ce îmi doream să fac era să joc ca fratele meu. De la fotbal amator la fotbalul din Liga Campionilor. A fost nevoie de ceva muncă grea și sacrificii și a meritat totul. Mă bucur că am întâlnit mulți antrenori grozavi și colegi de echipă pe parcurs, a transmis Gregory Tade, prin intermediul paginii sale de Instagram.