FCSB este la un pas să rateze titlul pentru al 7-lea an la rând, însă fanii echipei dau dovadă solidaritate și le-au transmis încurajări jucătorilor. La scurt timp după duelul FC Voluntari – FCSB 2-2, cei din Peluza Nord au postat un mesaj de susținere pe rețelele de socializare.
FCSB s-a încurcat pe Arena Națională cu FC Voluntari, scor 2-2, iar din cauza acestui eșec e la un pas să rateze titlul pentru al 7-lea an la rând.
La capătul sezonului 2014 – 2015 reușeau roș-albaștrii să ridice ultima oară trofeul de campioană deasupra capului. Ulterior, Viitorul Constanța, Astra Giurgiu și de patru ori CFR Cluj și-au adjudecat titlul.
Actuala stagiune încă s-ar mai putea decide la ultima etapă, când FCSB și CFR Cluj se vor întâlni la Buzău. Însă, pentru ca acest lucru să fie posibil, CFR Cluj nu trebuie să câștige în disputa cu Universitatea Craiova de duminică seară. În caz contrar, trupa din Gruia va deveni campioana României pentru al 5-lea sezon consecutiv.
În ciuda momentelor mai puțin plăcute prin care trece FCSB, fanii echipei au dat dovadă de solidaritate și au postat un mesaj de susținere pe rețelele de socializare.
Capul sus! Vom rămâne o familie unită… Mergem mai departe împreună!”, au scris suporterii din Peluza Nord, pe pagina oficială de Facebook.
Gestul suporterilor este unul demn de apreciat, având în vedere că între aceștia și echipă au existat diverse neînțelegeri pe parcursul sezonului. E drept, majoritatea divergențelor au fost între fani și patronul Gigi Becali. Însă, chiar și așa, suporterii roș-albaștri demonstrează încă o dată că nu pot purta pică echipei pe care o îndrăgesc.
Înaintea duelului cu FC Voluntari, Mihai Stoica și-a exprimat în mod public aprecierea pe care o are față de fanii din Peluza Nord. Inclusiv managerul general al FCSB a avut diverse certuri cu suporterii în actuala stagiune, dar se pare că securea războiului a fost îngropată definitiv.
Mi-am pus poză de profil pe Whatsapp cu Peluza Nord. Pentru că eu nu m-am aşteptat ca ultraşii să renască din propria cenuşă aşa de repede. Am avut 5.000 în peluză data trecută.
Cred eu că sunt mai multe motive. Mustaţă a reuşit să se zbată să reconstruiască. În al doilea rând toate nedreptăţiile care se fac acestei echipe, faptul că suntem izgoniţi din Bucureşti… Noi trebuia să fim consultaţi”, a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.