FCSB e pe cale să-și piardă cel mai bun jucător din ultimele luni. Surprinzător, acesta nu se mai află deloc în grațiile lui Gigi Becali, așa că își va căuta, cel mai probabil, un nou angajament la finalul sezonului.
Dacă până mai ieri părea indispensabil în angrenajul vicecampioanei, deciziile luate de patron l-au făcut pe Malcom Edjouma să se gândească foarte serios la plecare. Totul a pornit de la accidentarea în urma căreia va rata toate partidele rămase până la finalul sezonului.
Așa cum Playsport a dezvăluit în exclusivitate, zilele trecute, mijlocașul francez nu va mai merge să se trateze la „vraciul” Marijana Kovacevic, așa cum își dorea, în încercarea de a forța o revenire rapidă pe teren, ci la Paris. Decizia pare să fi produs ruptura definitivă.
Aceasta ar fi fost picătura care a umplut paharul, pe fondul unor nemulțumiri apărute cu mai mult timp în urmă, din cauza statutului său. Cu toate că a avut evoluții excelente, în special de când a fost reprofilat inter, mijlocaș cu sarcini ofensive, Edjouma începea adesea meciurile din postura de rezervă sau era schimbat devreme dacă se afla printre titulari. Modul în care clubul a procedat după accidentare i-a întărit convingerea că nu este considerat un jucător important.
„El a înțeles că nu-i interesa pe antrenori, pe conducători, că-l invitau să se ducă în Serbia doar dacă ținea cu tot dinadinsul să fie recuperat mai devreme. Și să-și plătească singur totul. El a venit ca mijlocaș defensiv, după care Becali l-a transformat într-un inter, un mijlocaș ofensiv. A jucat din ce în ce mai bine, a marcat multe goluri și devenise foarte important. Din momentul acela, Gigi ori l-a ținut pe bancă, ori l-a schimbat devreme mai mereu atunci când a fost titular”, susțin surse din cadrul grupării din Berceni, citate de gsp.ro.
Întrebat despre motivele pentru care Malcom Edjouma a fost trimis în Franța și nu la Marijana Kovacevic, care i-ar fi putut asigura o recuperare mult mai rapidă, Mihai Stoica a dezvăluit că sârboaica a refuzat să intervină. Aceasta a primit din partea clubului toate datele referitoare la accidentarea suferită de mijlocaș, dar a transmis că nu îl poate vindeca.
„Edjouma pleacă în Franța. S-a terminat campionatul pentru el. S-a spus că există probeme… nu, nu există probleme cu Edjouma! (n.r. de natură disciplinară). Doar că nu merge la Marijana Kovacevic! Unii pot avea încredere în metodele prin care Marijana Kovacevic rezolvă problemele musculare ale jucătorilor, alții pot avea suspiciuni.
Edjouma a spus că vrea să meargă. I-am trimis Marijanei tipul de accidentare, dar e o zonă în care Marijana nu intervine. Nici nu încearcă să intervină. Va lipsi aproximativ 4-6 săptămâni, nu mai are niciun sens. E o pierdere mare. Era o perioadă în care jocul nostru n-a funcționat perfect, iar el, măcar după cifre, a tras echipa după el”, a declarat managerul general al FCSB-ului, la Orange Sport.