Fostul comandat al clubului militar, Cristian Gațu, a intervenit și el în disputa dintre FCSB și Steaua. Fanii echipei din Liga a doua nu vor apreica afirmațiile fostului mare handbalist. Acesta recunoaște că echipa lui Gigi Becali este continuatoarea de drept a Stelei.
Cristian Gațu era comandantul clubului Steaua, când echipa de fotbal a fost preluată de Viorel Păunescu. Fostul mare handbalist explică cum s-a realizat despărțirea echipei de fotbal de club.
Echipa lui Becali este Steaua. Pe acte și prin dorința armatei. Asta este realitatea, fără Păunescu și Becali, Steaua nu mai era nimic. Echipa trebuia să se desfințeze, urma să nu mai existe. Când am venit la club, în 1997, ministrul de atunci, Victor Babiuc a insistat ca echipa să se desprindă de club. Nu mai exista o altă soluție. De altfel, în februarie 1998, au sosit pe adresa clubului două adrese, una de la FRF și una de la LPF. Erau somații. Cum că dacă până la 1 mai, anul 1998, nu separăm echipa de fotbal de club, Federația nu mă mai înscrie în cupele europene, iar Liga nu mă mai înscria în campionatul României. Iar domnul Babiuc tot insista să scăpăm de echipa de fotbal.
Eu am vrut să îl pun pe Ienei în fruntea clubului de fotbal, dar cei de la FRF mi-au transmis că mai au nevoie de el. Așa că am apelat la Păunescu, care îmi era prieten. Când a revenit domnul Babiuc, acesta a vrut o nouă Adunare Generală, așa că s-a ajuns la domnul Becali. Prin domnul Păunescu l-am cunoscut pe Gigi Becali, la Intercontinental. Erau două tabere, Becali și Păunescu, iar lângă mine erau toți campionii de la Sevilla. Au semnat toti cei prezenți. Trecerea către domnul Becali a fost votată și de toți campionii europeni, prezenți acolo. Nu știu dacă acolo s-a semnat și pentru stemă, imn și steag. În Statutul, la care am lucrat chiar eu, se scria că AFC preia totul. Tradiție, glorie sportiva și continuitate. Că CSA cedează totul, a explicat Gațu, la Gold FM
Fostul fotbalist și președinte al clubului din Ghencea a explicat în urmă cu un an de ce consideră că FCSB ar fi continuatoarea Stelei.
„E o inepţie ce doreşte Steaua! Eu am fost autorul proiectului de privatizare din 1998. S-a făcut de nevoie, cu acceptul MApN şi al conducerii Stelei. După cinci ani, odată cu venirea lui Becali şi împrumutul către Păunescu, a urmat atitudinea lui Becali faţă de suporteri, Armată, foşti fotbalişti. A dat de gândit unora că ar putea găsi nişte portiţe să readucă echipa de fotbal. Dar privatizarea în fond a fost făcută. Faptul că Gigi Becali a fost ignorant şi nu a putut să-şi păstreze marca şi palmaresul, lucrurile formale, este un adevăr de care profită din nou CSA Steaua, a declarat Pușcaș