În cadrul unei conferințe de presă, FC Botoșani și-a prezentat, miercuri, noul antrenor. Mihai Teja a bătut palma cu Valeriu Iftime și o va pregăti pe FC Botoșani în sezonul 2022 – 2023. Teja era liber de contract din luna septembrie a anului trecut, după ce s-a despărțit de Gaz Metan Mediaș.
Miercuri, prin intermediul unei conferințe de presă, FC Botoșani și-a prezentat noul antrenor, pe Mihai Teja. După mai bine de jumătate de an de stat pe bară, Teja a ales să revină în antrenorat și în sezonul 2022 – 2023 va sta pe banca echipei moldovene, alăuri de care speră să intre în play-off.
La conferința de presă a participat și patronul Valeriu Iftime, care a dezvăluit cum au decurs negocierile și care este obiectivul lui Mihai Teja la FC Botoșani:
Îi mulțumesc lui Mihai că a venit la noi. Nu a fost o decizie foarte grea, nici foarte ușoară. Am căutat mai multe variante și Mihai a fost primul care a spus „Da” la o provocare. Pentru că FC Botoșani este o mare provocare.
Avem un anumit nivel, suntem o echipă de provincie și eu sper să fim în play-off. A doua problema este un pic atipică în România. Muncim tare mult să ținem bugetul în echilibru, asta înseamnă să vindem fotbaliști. Și de aici vine marea provocare a unui antrenor la Botoșani. Să aducem fotbaliști, să îi dezvoltăm, să îi șlefuim, pentru ca la un moment dat să îi vindem. Știți foarte bine că nu vindem când vrea clubul. Vindem atunci când clubul are nevoie de bani și atunci când antrenorul este de acord. N-am vândut niciun fotbalist vreodată dintr-o nevoie absolută a clubului.
I-am spus lui Mihai că libertățile de la Botoșani nu le va mai avea nicăieri, sau cel puțîn așa cred eu. Că există o anumită doză de respect pe care o am față de antrenori și special față de el, care este în zona asta de antrenori tineri, e școlit și poate face performanță la Botoșani. Mihai a intrat deja în echipa de scouting de la FC Botoșani și sper să facem un grup bun și să jucăm fotbal spectaculos.
Am urmărit tot ce a făcut Mihai în antrenorat. Are echipe la care a fost și a produs spectacol. Dacă facem spectacol, rezultatul vine in consecință. De cele mai multe ori spectacolul aduce rezultatul”, a transmis Valeriu Iftime, la conferința de presă.
Ultima oară, Mihai Teja a pregătit-o pe Gaz Metan Mediaș, de care s-a despărțit în septembrie 2021. De-a lungul carierei, tehnicianul de 43 de ani le-a mai antrenat pe U Cluj, Dinamo, Pandurii, FCSB, Poli Iași și FC Voluntari.
În urma discuției pe care am avut-o față-n față cu domnul Valeriu, m-a convins pentru că respectă antrenorii și respectă decizia antrenorilor.
Ceea ce s-a întâmplat aici la Botoșani au fost lucruri foarte frumoase. O muncă bine depusă de staff-ul administrativ, de staff-ul tehnic pentru că Marius a lăsat lucruri foarte bune aici. Ceea ce mă obligă și pe mine să continui cu performanță, să vrem mai mult, să avem obiective mai îndrăznețe, să încercăm mai mult.
Am încredere și am venit cu inima deschisă la Botoșani. Și sper să facem o muncă frumoasă aici și cât mai îndelungată.
Lotul de jucători este un pic subțirel. Dar lucrăm la lucrul acesta. Încercăm să aducem jucători, să aducem jucători de calitate care să se plieze pe filosofia mea. Vreau să continui această filosofie pe care Botoșaniul a avut-o și în trecut, și cu Leo Grozavu, și cu Marius și cu toți antrenorii care au fost aici. Vrem o echipă ofensivă, care să creeze fotbal, o echipă care să aducă oamenii la stadion”, a spus Mihai Teja, la conferința de presă.
Valeriu Iftime a mai negociat în această vară cu Mirel Rădoi, Corneliu Papură sau Laszlo Balint. Ultimul menționat a fost deja prezentat oficial la Universitatea Craiova și a anunțat obiectivele pe care le are în sezonul 2022 – 2023.