Sarah Dumitrescu, fiica impresarei Anamaria Prodan, trăiește în SUA unde are o carieră de succes în baschetul feminin. De sărbători, însă, tânăra s-a întors în țară, pentru a fi alături de familie. Sarah este în recuperare, după ce s-a operat la genunchi.
Se știe că între latifundiar și impresară relațiile sunt reci. După ce au făcut afaceri împreună și Anamaria devenise una din apropiatele lui Becali, legătura s-a rupt și ambele părți au aruncat cu cuvinte grele în cealaltă direcție. De aceea, a surprins pe toată lumea că fiica agentei, Sarah Dumitrescu, a ales tocmai baza FCSB-ului ca să se antreneze. Tânăra se reface după o operație la genunchi și a fost primită la sala de forță a clubului din Berceni. Sarah nu este prima sportivă care a primit acordul de a profita de facilitățile moderne puse la dispoziție fotbaliștilor vicecampioanei.
Chiar dacă echipa lui Pintilii și Strizu tocmai se reunise, Sarah a putut să își facă programul de antrenament fără probleme. Tânăra sportivă și-a exprimat recunoștința pe rețelele de socializare pentru că i s-a permis să se pregătească, mai ales că nu se află în cel mai bun moment, după ce a mai suferit o operație.
Sarah Dumitrescu a vorbit despre episoadele mai puțin plăcute din cariera sa sportivă. Aflată în plină recuperare, tânăra susține că se simte foarte bine după ultima operație și speră să revină cât mai repede pe terenul de baschet. Totuși, ea a recunoscut că trecut prin momente foarte grele după accidentarea gravă la genunchi.
Sunt deja la a treia operație, mă simt foarte bine. Am fost operata în septembrie, acum doua luni. Prima a fost cea mai grea, dar Doamne Ajuta să nu mă accidentez iar. Mă simt foarte bine acum.
Mă simt stăpână pe picioare și merg la recuperare în fiecare zi și chiar mă simt foarte foarte bine. Eu studiez la Politehnica în California. Sunt anul IV, mai am un an și termin. Am ales Politehnica pentru că echipa scolii era foarte buna și a fost alegerea perfecta. Eu stau singura acolo. Stau așa de la 13 ani. Mă simt mai confortabil așa
Câteodată mi-e greu, pentru că toată atenţia asta, şi luminile, şi camerele o trag de lângă mine (n.r. pe Anamaria Prodan). Dar mă bucur că avem viaţa pe care o avem. A încercat să ne dea cea mai frumoasă viaţă şi chiar asta a făcut. Îmi iubesc viaţa”, a spus Sarah pentru kanald.ro.