Farul Constanța dă primul tun în Liga I, sub comanda lui Gică Hagi! Fuziunea dintre Farul Constanța și FC Viitorul a fost deja confirmată oficial, iar luni, 21 iunie, va fi organizată și o conferință de presă pentru a anunța marele eveniment. Chiar dacă a fost ocupat cu detaliile fuziunii, Gică Hagi a avut timp să bifeze și primul transfer. Un fotbalist cu peste 100 de meciuri în tricoul campioanei CFR Cluj s-a înțeles cu echipa constănțeană.
Farul Constanța dă primul tun în Liga I, sub comanda lui Gică Hagi! Echipa care se anunță a fi o nouă putere în Liga I a început deja să se miște pe piața de transferuri. Primul nume cu care va începe colaborarea Gică Hagi este Ionuț Larie, fundaș central care a mai evoluat în Liga I și la formații ca FCSB sau CFR Cluj.
Larie este crescut chiar de Farul Constanța, iar acum are oportunitatea să se întoarcă la echipa sa de suflet. Potrivit Ziare.com, Ionuț Larie a bătut deja palma cu Gică Hagi și va fi prezentat în curând la echipă. De asemenea, conform sursei citate, Gică Hagi a mai negociat și cu alți jucători și în viitorul apropiat urmează să fie anunțate mai multe lovituri pe piața transferurilor.
Ionuț Larie a evoluat inclusiv pentru FC Viitorul Constanța, în intervalul 2010 – 2014, înainte de a face pasul la CFR Cluj. În Gruia, fundașul a adunat 121 de apariții și a reușit să câștige Cupa României. În iulie 2017, FCSB îl aducea de la CFR Cluj, însă după doar un sezon a plecat în Kazakhstan, la Tobol Kostanay.
Ajuns la 34 de ani, Ionuț Larie a evoluat în sezonul trecut pentru Gaz Metan Mediaș.
Clubul condus de Gheorghe Hagi a promis un eveniment de presă, în care vor fi prezentate toate detaliile privind noua structură apărută la Constanța.
Vă anunțăm cu bucurie începerea unui nou proiect în fotbalul constănțean – Împreună suntem mai puternici – prin care ne dorim să fim cei mai buni!
Luni, 21 iunie, de la ora 12.00, la Sala Viena (zona SPA) de la Hotelul Iaki din Constanța, vom organiza o conferință de presă la care vor participa, alături de toți cei implicați în acest proiect, numeroase legende ale fotbalului constănțean precum și reprezentanți ai suporterilor noștri”, se arată în comunicatul emis de FC Viitorul.
Conducerea Viitorului este convinsă că fanii constănțeni vor aprecia acest proiect. Asta chiar dacă o parte din fanii Farului nu privesc cu ochi buni această inițiativă. Hagi are, însă, planuri mari pentru noua formație.