Pep Guardiola vine după cel mai solicitant, dar și cel mai reușit sezon pe banca celor de la Manchester City. Antrenorul spaniol a reușit să spargă „blestemul” Ligii Campionilor și a adus trofeul la echipa engleză. În plus, a reușit să câștige și titlul și Cupa Angliei, așa că a plecat într-o vacanță specială.
Dacă majoritatea fotbaliștilor au preferat vacanțe pe diverse insule exotice, la plajă, antrenorul spaniol a avut o surpriză pentru familia sa. A aranjat o vacanță specială, în Egipt, acolo unde nu a putut rata șansa de a vizita și ultima mare minune a lumii, Piramida de la Giza. Ibericul a fost așteptat de către oficiali ai Ministerului Turismului din țara africană ca să se asigure că acesta are parte de toate condițiile necesare pentru o vacanță de vis. Familia lui Guardiola a fost primită cu flori încă de la aeroport. Antrenorul lui City va avea parte de un traseu special. După ce a văzut piramidele și a stat la Cairo, Guardiola și familia lui vor călători pe Nil spre Luxor și apoi către Abu Simbel și Asuan.
Astfel, Pep va avea parte de o vacanță de vis și își va încărca bateriile înainte de noul sezon.
Mateo Kovacic a semnat cu Manchester City. Fotbalistul a fost transferat de Campioana Europei de la Chelsea, pentru 35 de milioane de euro. Pep Guardiola l-a ales pe acesta pentru a-l înlocui pe Ilkay Gundogan, mijlocașul german ce urmează să semneze cu FC Barcelona.
Fabrizio Romano anunță că Mateo Kovacic efectuează vizita medicală, iar în următoarele ore va fi prezentat de Manchester City. Mateo Kovacic a adunat 221 de meciuri, șase goluri și 15 pase de gol pentru Chelsea, Real Madrid (109 meciuri, trei goluri și opt pase de gol), Inter Miami (97 de meciuri, opt goluri și 11 pase de gol) și Dinamo Zagreb (63 de meciuri, șapte goluri, 11 pase de gol) sunt echipele din CV-ul vicecampionului mondial din 2018. 95 de meciuri și cinci goluri a adunat pentru naționala Croației.