Fanii Stelei au făcut iureș după egalul cu Slatina din Liga 2. “Demisia, lăutarilor. Tractoriștii sunt de vină”

26 09. 2023, 14:21

S-a lăsat cu scandal la CSA Steaua după remiza cu CSM Slatina din cea de-a șaptea etapă a Ligii a 2-a. Fanii au răbufnit la adresa întregii conduceri, pe care o consideră responsabilă pentru această situație.

Scandal la CSA Steaua. Fanii și-au ieșit din minți dup egalul cu Slatina

Roș-albaștrii sperau la o victorie facilă, mai ales că evoluau pe propriul teren, dar s-au văzut să alerge după egalare încă din minutul 33, când Denis Marin a deschis scorul pentru formația olteană. Punctul a fost obținut abia în minutul 90, grație reușitei lui David Matei.

În urma acestui rezultat, coroborat și cu situația din clasament – locul 13, doar 8 puncte adunate în cele 7 etape scurse din actualul sezon – ultrașii au pus tunurile pe conducere, solicitând demisii în lanț. Nu a fost vizată doar secția de fotbal, ci întregul club, având în vedere că performanța întârzie să apară.

„Tractoriștii, habarniștii și incompetenții semi-analfabeți”. Așa au fost catalogați cei văzuți drept principalii vinovați pentru situația pe care o traversează „militarii”, fără să lipsească acuzațiile de corupție.

„DEMISIA, lăutarilor‼️ Afară din Ghencea‼️ Steaua București este în moarte clinică. Nu ne referim doar la Secția de Fotbal, ci la tot clubul sportiv. La sporturile de echipă e jale! Handbalul, Fotbalul, Hocheiul – secții cu istorie și tradiție ale clubului militar – sunt astăzi la pământ. Doar la Polo și Rugby mai ținem steagul sus, dar pentru un club ca Steaua asta e mult prea puțin.

Cine este de vină pentru starea jalnică a sportului stelist? Tractoriștii, habarniștii și incompetenții semi-analfabeți care conduc destinele clubului Steaua plus corupția și nepăsarea crasă de la vârful MApN. Ne referim aici la clanul Bachide – Roșu – Tîlvăr, care face jocurile clonei FC Fcsb și sabotează CSA Steaua la ordinul mafiei PSD.

Tractoriștii analfabeți Bichir, Cian, Popa, Barbu sunt doar sclavii politrucilor și trădătorilor care își bat joc de Steaua de la cel mai înalt nivel al MApN. DEMISIA, lăutarilor‼️ Afară din Ghencea‼️ La judecata de apoi, Sfinxul (n.r – Ion Alecsandrescu, cel mai important conducător din istoria Stelei) va intra în voi”, au transmis cei de la Glasul Armatei.

A adus egalarea, dar e dezamăgit: „Mai mult plâng decât râd”

Imediat după fluierul final, David Matei, puștiul de 17 ani care a evitat o înfrângere rușinoasă a Stelei în Ghencea, a afirmat că dezamăgirea jocului prestat de colegii săi umbrește reușita din minutul 90. Asta deși a fost pentru prima oară când și-a trecut numele pe lista marcatorilor.

„Mai mult plâng decât râd. Sunt fericit că am reușit să marchez primul meu gol sezonul ăsta, dar sunt dezamăgit de jocul echipei și că nu am obținut decât un punct în seara aceasta. (n.r. – întrebat cum explică neputința arătată de echipa sa) Nu știu, nu pot să-mi dau seama, nu știu ce să zic, habar n-am. Încă nu suntem destul de uniți, nu suntem echipa aia care poate să se bată pentru locurile 1-2.

100% există o ieșire, dar nu știu să o zic încă. Sunt tânăr, nu sunt eu cel care trebuie să scoată echipa din această pasă proastă. Da, și eu, dar sunt alți jucători mai experimentați care ar trebui s-o scoată din această pasă proastă”, a declarat fundașul dreapta, la flash-interviu.