Familia lui Ilie Năstase s-a implicat în mod direct, în plin război în Ucraina, pentru a ajuta refugiații. Ioana, soția primului lider ATP, a fost cea care a venit cu inițiativa, recunoscând că ce a văzut în vamă i-a rupt sufletul. Problemele celor fugiți din fața furiei Rusiei au făcut-o pe Ioana să uite de necazurile ei și să considere că Dumnezeu i-a trimis un semn important.
În familia lui Ilie Năstase au ajuns 11 ucraineni fugiți de războiul pornit de Rusia pe teritoriul țării lor. Într-o noapte, un vecin din Constanța a sunat-o pe Ioana Năstase pentru a o ruga să ajute o familie de refugiați.
„Doamna Ioana, știu că aveți sufletul mare! Nu vreți să aveți grijă de o familie tânără de ucraineni? Iar eu am zis da fără să stau pe gânduri!”, a mărturisit Ioana Năstase pentru Impact.ro.
Ioana a îndurat un trafic infernal, o iarnă târzie în Dobrogea, însă nu a renunțat la promisiunea făcută. Ajunsă în vamă, aceasta s-a înscris pe lista de așteptare și a primit în grijă 8 persoane, mult peste ce plănuise.
Ce am văzut în vamă acolo, nu am reușit nici acum să uit. Bieții oameni vin asemenea vitelor, cu Bacul, în încercarea de a scăpa de război. Eram pregătită să am grijă de unul, doi sau trei ucraineni, dar când mi s-a telefonat și mi s-a spus că voi avea parte de opt persoane, mi s-au cam înmuiat picioarele. Însă am mers hotărâtă după ei. Apartamentul meu din Constanța are trei camere și am făcut un calcul că vor încăpea, într-un fel sau altul!”, adaugă ea.
Ioana Năstase recunoaște că nu îi este ușor să se înțeleagă cu refugiații. Ea mărturisit că oamenii fugiți din calea războiului din Ucraina o privesc mereu ca pe o mare speranță.
Când mă văd parcă-l văd pe Dumnezeu. În primele zile erau foarte speriate, săracele. Și obosite! Aproape cădeau din picioare. Nu mă înțeleg chiar ușor cu ele, dar mai cu ajutorul unor cuvinte din limba engleză, mai cu ajutorul limbajului semnelor, ajungem la un compromis bun pentru ambele părți!”, descrie Ioana Năstase situația
După ce a cazat cei opt refugiați din Ucraina, Ioana Năstase a avut parte de o surpriză uriașă. Două tinere, una dintre ele cu un copil în brațe, i-au bătut la ușă pentru a cere adăpost. Acestea se cunoșteau cu două persoane deja luate de familia lui Ilie Năstase în grijă.
Nu mai știam ce să fac! Nu vroiam să renunț la ultimele, dar nici nu aveau toți loc în acel apartament. L-am sunat pe fiul meu, care m-a trimis direct la el acasă. Așa se face că ultimele două tinere și bebelușul sunt cazate acasă, la băiatul meu. Aș vrea să vă spun că nu regret niciun moment gestul. Și dacă ar fi trebuit să-mi vând câte ceva, ca să am grijă de ele, aș fi făcut asta!”, continuă Ioana Năstase povestea.
Cu toate că a fost copleșită de cele întâmplate, Ioana Năstase consideră acum că a primit un „semn din cer”. Soția lui Ilie Năstase a uitat de toate problemele și se îngrijește cu mare atenție de persoanele fugite de războiul din Ucraina.
„Am uitat de propriile mele probleme. Nici nu se compară certurile mele cu Ilie pe lângă ce trăiesc oamenii ăștia. Și vreți să vă spun ceva. Eu cred că mi i-a trimis Dumnezeu. Am uitat de problemele mele, încercând să-i ajut! Dar nu, nu l-am uitat și pe Ilie. Tocmai i-am făcut o programare la RMN, la cererea lui. Am decis să aștept și să văd ce-mi mai cere bunul Dumnezeu!”, a mai spus Ioana.